Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
Prezentare Mooseieur
37 mesaje • Pagina 1 din 2 • 1, 2
Prezentare MooseieurVă salut! Numele meu este Cristian, am 24 de ani și sunt originar din județul Maramureș, locuind în apropiere de Baia Mare.
Din iubirea și respectul pentru animale, împământenite în sufletul meu prin traiul la țară, am urmat cursurile facultății de Zootehnie și Biotehnologii de la Cluj iar anul acesta am absolvit specializarea zootehnie, astfel transformându-mă într-un inginer zootehnist pasionat atât de lumea animalelor domestice cât și de a celor sălbatice. Vânătoarea a fost mereu o pasiune de-a mea, încă din copilărie. Acum, această pasiune m-a condus spre o noua etapă a vieții mele, în care mă pregătesc sa vânez în mod responsabil și sustenabil. Cursul de instruire pe linie de arme și muniții l-am realizat la Cluj iar următorul meu pas în această călătorie pasionantă este examenul pentru obținerea calificării de vânător, pe care îl voi susține în luna octombrie a acestui an. În materie de arme am de gând să îmi achiziționez o lisă semiautomată într-un buget maxim de 8000 de lei și ulterior o carabină când o să îmi permită bugetul. Acestea fiind spuse, sunt nerăbdător să învăț de la voi, membrii respectatei comunități, să împărtășim sfaturi, trucuri si povești de succes din experiența voastră. Toate cele bune! Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare MooseieurBine ai venit.
Pina la examen ai timp sa inveti raspunsururile la intrabarile minunate ale ministerului daar mai ai un hop..un vanator trebui sa si minta,altfel nu are farmec pivestirea. Te descurci? Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,
Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Re: Prezentare MooseieurSalutare și bun venit, Cristian! Ești o raritate printre tinerii din ziua de astăzi, care de obicei au alte preocupări, vânătoarea nemaifiind atractivă. O curiozitate, de unde nickname-ul, ce reprezintă? Dacă dorești să ne spui cum de ai ales acest nickname există un topic dedicat. Atașez link-ul!
viewtopic.php?f=119&t=18324 Mulțumesc și îți doresc să-ți atingi obiectivele! Ne auzim pe forum! Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: Prezentare Mooseieur
Sunt povestitor din fire și cred că o să mă descurc. Aștept sa văd cât de înflorite sunt poveștile colegilor ca mai apoi sa știu cat de sus este ștafeta Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare Mooseieur
Mulțumesc din suflet pentru primire și mulțumesc mult pentru informare! Am sa arunc un ochi și acolo pentru a-mi lăsa povestea din spatele nickname-ului. Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare MooseieurBine ai venit in tagma „mincinosilor“! Respect pentru meseria aleasa, cei ca tine sunt pe cale de disparitie.
Re: Prezentare Mooseieur
Vă mulțumesc mult! Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare MooseieurBun venit pe forum!
Succes în tot ceea ce faci!
Re: Prezentare Mooseieurbun venit!
suntem mai multi incepatori asa ca o sa avem cu ce umple forumul de minciuni )
Re: Prezentare MooseieurBun venit! Cu siguranță vei avea de învățat multe. Sunt foarte mulți vânători cu experiență care bântuie pe forum. Mult succes în continuare!
Re: Prezentare MooseieurBun venit între cei fără scăpare! Grea boala te-a lovit dacă îți place vânătoarea! Succes cu examenul!
Re: Prezentare MooseieurBun venit! Personal, apreciez când apare printre noi un pasionat care și articulează bine, coerent și logic. Scrie cât de des!
Re: Prezentare Mooseieur
Foarte greu de atins!!!!!!! Spre exemplu, ai vânat iepuri cu varză, piper și bolovan? Bun venit, mă bucur de așa intrare!!!!!!!! Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: Prezentare Mooseieur
Acum pe bune, am vânat eu! Dar în vremuri cam de mult apuse, când aveam vreo 14 ani și am fost luat direct din banca școlii pentru o vânătoare la iepuri cu grupa de către directorul acelei școli, pasionat de vânătoare. Și au fost prezente toate elementele enumerate, iepurele, varza, piperul și bolovanul. Dar o să scriu când o să am timp, pentru că este poveste lungă și de necrezut. Poate la acest topic, să înțeleagă și noul coleg cum stă treaba. Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: Prezentare MooseieurBine ai venit si succes la examen!
Re: Prezentare Mooseieur
Va mulțumesc din suflet pentru primire! Nu am auzit niciodată de o asemenea modalitate de a vâna iepuri dar îmi pot imagina principiul de care se folosește (după părerea mea). Acela că iepurele vine să mănânce varza, dar e dată cu piper și intrându-i în nas acesta începe să strănute iar ulterior, profitând de neatenția lui, este lovit cu bolovanul în cap. Cam la această modalitate mă gândesc eu că s-ar folosi elementele menționate de dumneavoastră mai sus Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare Mooseieur
Aș fi încântat să citesc o asemenea poveste dacă nu vă este cu deranj să o relatați. Vă mulțumesc! Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare MooseieurPe aproape. Se scobește varza, se pune bolovanul și dă cu capul când strănută. Dacă este un fond bun de iepuri și ești lacom, să ai măcar 2 saci de rafie la tine să aduni iepurii dimineața.
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: Prezentare Mooseieur
Vă mulțumesc pentru explicație! Poate am să încerc prima dată cu iepurii de casă ai vecinului înainte de cei sălbatici Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare MooseieurBun venit. În viitor noi vom prelua ştafeta acestei îndeletniciri şi vom duce tradiţiile vânătoreşti mai departe.
Re: Prezentare MooseieurAvem și varianta cu varză și ceapă!
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: Prezentare MooseieurBine ai venit pe forum.
Re: Prezentare Mooseieur
Metoda aceasta nu cred că am să o ghicesc vreodată, dar m-ați făcut curios. Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare MooseieurEra pe vremuri!!!! Dar pentru posteritate o dăm citirii!!!!! În primul rând trebuie ger de crapă pietrele, apoi un agricultor leneș care a lăsat varza pe câmp. Cu aceste două premise se pleacă la treabă. Se găurește varza, ca în exemplul cu piperul, se pune ceapa. Dimineața, sacul mai sus pomenit si pleci la adunat de iepuri. Atenție că sunt vii!!!!!!! Roade la varză, scapă în ceapă, îi dau lacrimile, îngheață instant (vezi factorul ger), se lipesc pleoapele și orbesc!!!! Nu mai văd să fugă!!!!!!! Rezultă saci cu iepuri! Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: Prezentare MooseieurTot in aceeasi perioada, ingheata apele atat de repede, incat raman ratele cu picioarele prinse in gheata.
Recoltarea se face in sacul de iepuri . Se culeg de pe apa cu o coasa... Sa aveti o zi frumoasa si frig.. la iarna!
Re: Prezentare Mooseieurei, nici chiar așa. Mai bine vara cu un dovleac galben. Mult mai elegant!
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: Prezentare MooseieurVă salut!
După mai bine de un an de zile de cand mi-am facut curajul de a mă înscrie (și scrie) pe forum m-am decis să revin cu un update. Examenul pentru a deveni vânător a fost o experiență plăcută și trecută cu succes. Ulterior examenului, spre sfârșitul anului 2023 și după un drum de Baia Mare-Arad și retur, am ajuns să dețin o armă lisă semiautomată marca Benelli Vinci 12/76/71, care, după cateva modificări ale înclinației patului și multe ieșiri în poligon,a devenit o adevărată „extensie a mâinii” mele. Am ajuns să iubesc această armă, modul ei de funcționare și montarea/demontarea acesteia. Am încercat să particip la fiecare acțiune de vânătoare organizată de grupa din care fac parte. Am participat la acțiuni în grup mare la goană atât la mistreț (unde nu am reușit să ajung să particip ca vânător cu armă) cât și la fazan (aici am reușit să ies în teren ca vânător cu armă doar în ultimele 2 zile din sezonul trecut) iar datorită faptului că mistreții au fost scumpi la vedere am ajuns pentru moment să indrăgesc mai mult vânătoarea la păsări. În acest sezon, plănuiesc să vânez și rațe, și porumbei gulerați pe fondul cinegetic al grupei din care fac parte. În viitor, mi-aș dori să vânez inclusiv gâște și sitari în diverse zone din țară. Am în plan să vânez vulpi și șacali nu doar la goană în grup mare cu ocazia acțiunilor la alte specii, ci și in grup restrâns pentru că mi-ar plăcea să contribui cât de des îmi permite timpul la buna gestionare a fondului cinegetic. Doresc să păstrez câteva cranii și să argăsesc câteva piei pentru a le ține drept amintiri ale primelor ieșiri la vânătoare. La acțiuni de vânătoare în grup restrâns nu am reușit să particip (chiar dacă îmi doresc acest lucru) deoarece încă nu am reușit să găsesc vre-un coleg dornic din cauză că există deja mici grupuri gata formate, mai ales pentru ieșirile la rațe. De anul acesta am ajuns să lucrez în cadrul universității în care am studiat și studiez în continuare (lucrarea de disertație pe care o realizez este legată de interacțiunea dintre om și urs din ultimii ani) și încerc să fiu prezent în timpul liber la acțiunile de vânătoare de acasă. În rest îmi face plăcere să citesc literatură cinegetică și chiar am îndrăgit câteva dintre cărțile domnului Gabriel Cheroiu. Sper ca o parte cât mai mare a bibliotecii de acasă să ajungă să aibă cât mai multe cărți din literatura de specialitate. Pe forum citesc constant subiectele noi dar și pe cele vechi, chiar daca nu am intrat în discuții cu ceilalți participanți, poate din lipsa experienței. Vă multumesc și vă urez cătare plină! Waidmannsheil! Benelli Vinci 12/76
Re: Prezentare MooseieurBun venit pe tărâmurile minunate ale vânătorii! Să fi demn de această calitate! Vânat în cătare!
37 mesaje • Pagina 1 din 2 • 1, 2
Cine este conectatUtilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 59 vizitatori |
Publicitate
|