Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
A.B.V.A.VModeratori: adrian_ppp, biriuck, Sly_Fox, CCM, Mircea-B
101 mesaje • Pagina 3 din 4 • 1, 2, 3, 4
Re: A.B.V.A.VComunicat
Luând act de ultimele imagini cu adevărat dramatice apărute în spațiul public, din județul Vrancea, în care patru cetățeni se luptă cu un urs pentru a-și salva pe rând viața fiecăruia dintre ei, atacați în propria grădină de către un exemplar de urs revenit pentru a se hrăni imediat după o tranchilizare și “relocare” eșuată de către o grupare de jandarmi mobilă, Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare se declară hotărâtă să acționeze în judecată Statul Român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru încălcarea Statului de Drept în mod repetat și intenționat. Statul eșuat despre care vorbea președintele României săptămâna trecută, înseamnă inclusiv acel stat în care niște politicieni corupți, pozând în activiști de mediu și cetățeni preocupați de protecția animalelor și a habitatelor acestora, pentru a-și umple conturile organizațiilor pe care le conduc sau din care fac parte, au pus întotdeauna ordinea firească a priorității dintre viața oamenilor și cea a animalelor pe ultimul rând. Când sălbăticiunile sunt puse mai presus decât oamenii - contrar preceptelor biblice și creștine - oamenii încep să-și facă singuri dreptate, contrar demagogiei eco-isterice. Acesta e și drumul spre extincția unei specii, care n-avea absolut nicio problemă până când mersul normal al lucrurilor a fost stopat, vânătorii și asociațiile lor fiind dați la o parte de la gestionarea speciilor sălbatice. Astfel populațiile de animale nu mai sunt ținute sub control, numărul lor explodează, după care, din păcate, descrește vertiginos, studiile științifice arătând clar asta. Acest rezultat nedorit apare când deciziile în ceea ce privește vânătoarea de carnivore mari sunt luate de către persoane ori fără experiență practică în silvicultură sau cinegetică, ori interesante în finanțări generoase pentru diverse programe, ori interesate în creșterea facilă a capitalului politic, cum ar fi Gabriel Păun, Silviu Chiriac, Pop Mihai, Barbara și Christoph Promberger, Cristina Lapiș, Mihai Goțiu, Nicu Stefănută, Cristian Ghinea, Vlad Gheorghe, Ramona Strugariu și alți senatori si deputați nespecialisti promovați mai ales pe rețelele de socializare, unde manipularea oamenilor din toate categoriile de vârstă este foarte ușoară. Pierderile financiare pe care România le-a suferit deja de pe urma urșilor omorâți din disperare de către oameni și care vor continua să existe, dacă se va continua la fel, coroborate cu pierderile de vieți omenești, invalidități și mutilări pe viață, au nisțe factori principali responsabili, iar aceștia trebuie să plătească! Statul de Drept are trei elemente constitutive: legalitate, democrație și drepturile omului. În contextul a ceea ce se întâmplă din anul 2016 încoace, când un ministru al mediului care făcea parte dintr-o organizație de mediu a anulat fără nicio justificare cotele anuale de împușcare care erau stabilite prin derogări speciale, iar de atunci nu s-a mai putut reveni la situația anterioară anului 2016, pentru că persoane din interiorul organizațiilor de mediu au pătruns chiar pe lista “Grupului de lucru pentru conservarea carnivorelor mari din România”, iar de acolo au făcut absolut tot ce au putut pentru ca situația să nu poată reveni la normal, ne aflăm exact în situația în care statul de drept se încalcă în mod sistematic, repetitiv și pur demagogic, mizând pe o opinie publică canalizată și manipulată împotriva unei categorii de persoane care au o pasiune comună, ancestrală, vânătoarea și gestionarea durabilă a faunei cinegetice, legiferată printr-o lege specială care într-un stat normal nu ar fi trebuit să permită niciunui politician sau activist de mediu să-și bage nasul unde nu-i fierbe oala. Ori când Conservation Carpathia, organizație ce a încercat încă din anul 2016 să-și atribuie pădurile României sub pretextul de “a le salva și a le transforma în parcuri naționale”, reușind mai târziu să facă asta cu o bună parte din zonele muntoase ale României, are reprezentanți la nivel înalt care fac parte din acel grup de lucru pentru gestionarea carnivorelor mari, este atât de simplu de înțeles ce se întâmplă de fapt, de ce s-a născocit povestea “ursului Arthur” și de ce a fost nevoie de atâta timp pentru ca CNA să intervină până la urmă și să constate că la televiziunile naționale s-a încălcat legea și s-a facut “gargară ieftină“ în sprijinul organizațiilor de mediu și împotriva intereselor strategice și economice ale României, prin zeci de falți “specialiști” fără absolut nicio pregătire practică în protecția mediului sau gestionare a faunei cinegetice, chemați la tv să vitupereze împotriva vânătorilor. Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare cere în mod public Biroului Național al USR-Plus să își revizuiască urgent atitudinea și modul de a face politică europeană ca partid, să le atragă urgent atenția acelor membri de partid care, pozând în niște activiști de mediu eco-isterici, pun mai prejos interesele strategice și economice ale României, pentru a-și asigura o simpatie nemeritată din partea opiniei publice care nu este de acord cu vânătoarea, să le atragă atenția acestor membri de partid să respecte mai mult o categorie mare de persoane din România care depășește 60000 de membri vănători (din care o mare parte au votat acest partid) și poate așa, va înțelege cineva ce vrea cu adevărat USR-Plus, pentru că deocamdată, “bunele” intenții sunt pavate cu cele mai rele atunci când e vorba de încălcarea Statului de Drept. Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare somează în mod public Parlamentul României, viitorul Guvern și președintele României că este pentru ultima dată când o întreagă vânătorime din România, însumând peste 60000 de membri, mai rabdă umilința și incapacitatea unui stat eșuat de a-și respecta propria Constituție: Art. 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. În cazul în care gestionarea durabilă a carnivorelor mari în România nu va fi reglementată urgent, lăsându-se exclusiv în grija gestionarilor fondurilor ginegetice conservarea și gestionarea durabilă a speciilor de carnivore mari, Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare va acționa în judecată Statul Român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, unde vor exista mii de cereri de intervenții accesorii ale tuturor gestionarilor din România, precum și a sutelor de mii de cetățeni români afectați atât fizic, material cât și moral de corupția și incapacitatea Statului Român de a-și proteja cetățenii. Consiliul Director ABVAV.
Re: A.B.V.A.VABVAV a sesizat CNA. Speram sa se mai lase cu ceva amenzi.
https://abvav.ro/stiri-comunicate-de-pr ... B1ujQ6-dSw
Re: A.B.V.A.VAstazi este o zi importanta pentru vanaoare.
Curtea de Apel Brasov, a respins cererea de suspendare a Ordinul Ministrului privind vanatoarea pasarilor, cerere formulata de Asociatia Alianta pentru Combaterea Abuzurilor, asa cum au facut anul trecut. Sentinta nu este definitiva, AACA are drept de recurs, dar termenele nu vor fi de azi pe maine. Pe de alta parte, va avea loc si judecata pe fond, care va decide daca Ordinul Ministrului este emis ilegal si daca va fi anulat. ABVAV a fost in linia intai in acest proces, in apararea drepturilor vanatorilor si va fi in continuare in procesul cu AACA. In plus, o alta organizatie, un ong verde (maro de fapt! ), asociatia OTUS, a atacat acelasi Ordin al Ministrului la Curtea de Apel Targu Mures, unde vom avea proces in noiembrie. Speram sa vanam pasari intregul sezon. Un glas, oricat de tare ar fi, nu va fi auzit. Eu locuiesc in Bucuresti pe la Dristor. Cand e meci si se da gol, aud din casa glasul miilor de oameni, cu geamul inchis. La fel trebuie sa fie si glasul vanatorilor. Mii si mii de voci vor fi auzite mai bine. Va asteptam in randurile asociatiei. Avem nevoie de dumneavoastra.
Re: A.B.V.A.VSuper d-lor !
Felicitari! Ati aratat ca se poate si altfel!
Re: A.B.V.A.VCOMUNICAT!!!
Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare a intervenit astăzi împotriva Proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ANSVSA nr. 35/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului Strategic pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane, care vizează din nou realizarea integrală a efectivelor reale la specia mistreț din fondurile cinegetice. De data aceasta, nu numai că ne-am opus acestei măsuri, dar am solicitat către ANSVSA, în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice, transparentizarea activității acestei instituții, respectiv ce măsuri au aplicat pentru prevenirea și combaterea PPA, câte contravenții s-au aplicat și câte dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. https://abvav.ro/wp-content/uploads/202 ... YvNaBV6ujc
Re: A.B.V.A.V
Haha! USR-Plus...just a bad joke. Foarte buna initiava, bravo domnilor! Felicitari! Beretta, Chapuis, Rizzini, Manurhin, Pardini, SIG
Re: A.B.V.A.VComunicat!!!
Astăzi, Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare a intervenit printr-o solicitare trimisă președintelui României, pentru promulgarea PL 369/2021 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006: https://abvav.ro/wp-content/uploads/202 ... Z6YRKRI3Hg
Re: A.B.V.A.VAstăzi, Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare a trimis și în scris textul intervenției din cadrul dezbaterii publice din data de 07.03.2022, dezbatere ce a avut loc online și în cadrul căreia ne-am opus categoric proiectului de Ordin privind aprobarea Planului Național de acțiune pentru conservarea și managementul populației de gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis), în perioada 2022-2031.
Pe lângă faptul că sunt cheltuiți foarte mulți bani fără niciun rost, în cadrul acestui plan de acțiune sunt strecurate "cu grijă" niște măsuri care pe viitor ar putea servi drept fundament pentru modificări legislative în ce privește vânătoarea înainte de răsăritul și după apusul soarelui, ceea ce ar însemna practic sfârșitul vânătorii de pasaj în România. Mai jos puteți găsi intervenția ABVAV, dar și proiectul de ordin pus în dezbatere pe site-ul MMAP: https://abvav.ro/wp-content/uploads/202 ... b5FJg4Lu20 http://www.mmediu.ro/articol/proiectul- ... nKU6fMeSF0
Re: A.B.V.A.VFelicitări pentru inițiativă! Mai intru pe site-urile de știri și am văzut că Parchetul European și-a intrat în pâine, astfel că au picat în plasă primii crăpușteni care s-au dedat la căpușarea fondurilor europene, printre aceștia și fostul prim-ministru al Bulgariei. Dacă sunt suspiciuni de mișmașuri cu fonduri europene în legătură cu acest plan pentru gâsca cu gât roșu, nu ar fi rău să știe și cei de la Parchetul European.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: A.B.V.A.V
Toate fondurile sunt căpușate. Mai mult sau mai puțin. Pentru că dacă nu erau, nu existau. Cum dracului să dai bani moaca, pentru te miri ce tâmpenii? Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: A.B.V.A.VAzi a avut loc la Ministerul Mediului dezbaterea publica a proiectului de Ordin de Ministru referitor la metodologia de evaluare a unor specii cinegetice.
ABVAV a trimis un punct de vedere pe care l-a si sustinut in cadrul dezbaterii publice. Principalele idei formulate de ABVAV au fost: 1.Anularea prevederii de obligativitate a indeplinirii cotei de recolta. S-a considerat ca gestionarul ar trebui sa poata decide daca doreste sa nu efectueze intreaga cota. 2.Necesitatea elaborarii unei metodologii diferite decat cea propusa in proiect pentru evaluarea populatiei de gugustiuci. E imperios nevoie de o metodologie mai buna, intrucat cea actuala a dus la o estimare de doar 3 pana pa 4 milioane de gugustiuci, in timp ce ABVAV considera ca sunt cu mult mai multi. ABVAV s-a oferit sa contribuie alaturi de specialistii din minister sa elaboreze o noua metodologie pt gugustiuc. 3.Necesitatea elaborarii unei metodologii pentru evaluarea populatiei cuibaritoare de porumbel gulerat si porumbel de scorbura, avand in vedere ca aceste specii sunt intr-o crestere importanta in special in partea de sud. In acest sens, ABVAV a facut o propunere concreta. 4.ABVAV a solicitat Ministerului Mediului sa inceapa procedurile legale pentru modificarea legii vanatorii, astfel incat cocosul de munte sa beneficieze de sezon de vanatoare. Nu exista nici un motiv pentru care toate tarile UE care au populatii stabile de cocos de munte sa fi gasit cadrul legal sa il vaneze, iar Romania sa interzica vanatoarea acestei specii.
Re: A.B.V.A.V
Bravo, Marius! Apreciez... cal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Re: A.B.V.A.VABVAV a depus la Ministerul Mediului o Plangere Prealabila impotriva Ordinului de Ministru nr 723 referitor la cotele de intervetie si de preventie la urs. In cazul in care Ministerul Mediului nu va tine cont de solicitari, va urma atacarea Ordinului in instanta.
Aspectele pe care ABVAV le contesta sunt - faptul ca in elaborarea Ordinului, Ministerul nu tine cont de rezultatul studiului Life for bear, desi in expunerea de motive il invoca -faptul ca vanatoarea nu este considerata parte a planului de management si conservare a speciei, contrar Planului De Actiune adoptat de Minister -faptul ca Ordinul prevede ca actiunile de recoltare se pot face doar cu personalul tehnic, adica se exclude participarea vanatorilor la actiunea de vanatoare -faptul ca Ordinul incalca Constitutia Romaniei care da dreptul cetatenilor sa traiasca in sigurata si care obliga autoritatile sa asigure un mediu echilibrat. E de asteptat ca Ministerul nu va tine cont de propuneri si va urma un proces.
Re: A.B.V.A.VAzi a avut loc la Curtea de apel Brasov procesul in care s-a judecat solicitarea ABVAV catre justitie de a desfiinta Asociatia Alianta pentru Combaterea Abuzurilor. Solicitarea se bazeaza pe faptul ca in statutul acestei asociatii, vanatoarea este considerata a fi un abuz.
ABVAV a pierdut procesul pe fond si acum s-a judecat apelul. Sentinta e in pronuntare. Reamintim ca aceasta asociatie a reusit sa castige in justitie procesul impotriva Ministerului Mediului si astfel vanatoarea de pasari a fost oprita, dupa cum stiti.
Re: A.B.V.A.Vcal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Re: A.B.V.A.VAsociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare salută o noutate editorială cinegetică, lucru rar în zilele noastre.
Este vorba de "Focul patimii bătrâne, vânătoarea...", colecție de povestiri vânătorești scrise de ortacul nostru Sorin Gîrjan. Apreciem în mod deosebit strădania autorului întucât este modul în care domnia sa, după o viață de vânător, ne transmite amintirile, trăirile, emoțiile sale, iar vânătoarea este în primul rând despre asta. În aceste vremuri grele pentru tagma noastră vânătorească, literatura este una dintre căile spre a deveni mai buni, mai uniți, mai informați, mai implicați, condiția necesară pentru a răzbate prin aceste timpuri în care rolul vânătorii e tot mai contestat. Adeseori privim cu colegială invidie către comunitățile vânătorești din alte țări, în care lucrurile merg mai bine, deși avem și noi trofee și sălbăticie chiar mai presus decât au ei, avem și noi echipamente, arme moderne, mașini de teren, așa cum au și ei. Ne lipsesc emisiunile tv, revistele de vânătoare, cărțile, tradiția întâlnirilor pentru expoziții, concursuri sau socializare. Ne lipsește liantul devenirii colective. Această carte adaugă o cărămidă în marele edificiu numit VĂNĂTOARE.
Re: A.B.V.A.VS-a încheiat procesul în care ABVAV a cerut în instanță desființarea AACA, pe motiv că în statutul acesteia, vânătoarea e considerată un abuz.
Vă aduc aminte că AACA este asociația care prin proces împotriva Ministrului Mediului, ne-a închis vânătoarea la păsări. În ciuda argumentelor juridice și chiar în urma faptului că ABVAV a arătat instanței că în apărarea ei AACA a uzat de probe cu înscrisuri false, sentința definitivă a Curții a fost respingerea cererii ABVAV de desființare a AACA. După părerea mea personală, decizii de acest fel sunt rezultatul imaginii catastrofale pe care o are vânătoarea în țara noastră.
Re: A.B.V.A.V
Mai catastrofală este imaginea pe care o are țara noastră! Jale! Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: A.B.V.A.VAcum una tare de tot!
Un membru ABVAV, silvicultor, posesor de permis de arma din 1984 (arma de serviciu) si vanator din 2009, avand cumparate in decursul timpului mai multe arme, a cerut la serv arme din judetul lui autorizatie de cumparare pentru o noua arma. I s-a refuzat eliberarea autorizatiei de cumparare pana cand va face dovada absolvirii cursului de arme si legislatie (sau cum dracu' s-o numi). ABVAV i-a acordat asistenta juridica si i-a recomandat sa conteste in instanta refuzul politiei de a-i elibera autorizatie de cumparare. ABVAV i-a furnizat argumentele juridice pe care vanatorul le-a prezentat in forma scrisa la proces. Colegul nostru de asociatie A CASTIGAT PROCESUL PE FOND impotriva politiei. Din pacate politia a facut apel, dar credem ca avem argumente valide sa castigam si la apel. Va voi tine la curent.
Re: A.B.V.A.VEu nu imi dau seama cum a reusit sa reinnoiasca permisul...
CZ USA Mallard 12/76,CZ 557 .30-06 S&B 4-16x,Viktor-deutsche drahthaar. https://www.pdfa.ro
Re: A.B.V.A.V
Eu sunt vanator din 1988. Nu am facut cursul. Am viza valabila pe permis. Am cumparat arme. Am primit autorizatie de cumparare. Nu mi-au cerut dovada cursului. Mai sunt si alte judete unde vanatorilor vechi nu se cere cursul. PS Cursul e o prostie!
Re: A.B.V.A.VDaca luam dupa litera legii, nici nu este obligatoriu cursul la reinnoire. In art. 40 nu scrie ca ar fi nevoie, dar in art. 41. (3) poate sa ceara orice document aditional...
Insa scrisoarea care este trimisa de catre politie inaintea expirarii valabilitatii permisului de arma, si acest document este trecut... insa pe baza unui articol care vorbeste despre arme neletale... Cert este ca acum la procurarea armei trebuie acest document dupa actuala legislatie. PS: nu mi s-a parut o prostie deloc acel curs... CZ USA Mallard 12/76,CZ 557 .30-06 S&B 4-16x,Viktor-deutsche drahthaar. https://www.pdfa.ro
Re: A.B.V.A.VDepinde. Se putea lua diploma cu banul jos. Ca la facultate la Oradea. Nu știai nici pe hartă unde vine localitatea unde ai făcut școala. În 2009 nu era obligatoriu cursul vieții @Marius? Că prin 2006 l-am făcut, în calitate de silvic, pentru a obține autorizație de la poliție pentru un depozit de armament. Trebuia. Și parcă și la permisul de armă.
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: A.B.V.A.V
Poate ca atunci s-a considerat ca nu e nevoie de curs, intrucat omul avea permis de arma din 1984. Nu stiu amanunte legate de caz si am vrut sa scot in evidenta altceva, si anume, faptul ca pentru prima oara (cred) o asociatie vanatoreasca acorda sprijin unui membru al sau intr-un proces in care s-a considerat ca politia face un abuz.
Re: A.B.V.A.VAm permis din 198sitoamna.
Au încercat și cu mine la viza apoi au lăsat o moale. In instanta e calea grea și lunga... Ailaltă e cu adresa la IGPR, specific către DAEST, cu întrebarea clara dacă legea acționează retroactiv. 30de zile și mers la județul în cauza cu răspunsul. Timp și bani irosiți.... cal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Re: A.B.V.A.V
A fost facut. Raspunsul a fost negativ, au dat dreptate celor din judet.
Re: A.B.V.A.VLa vanatorii ce detin permis inainte de 2007 nu este nevoie de curs.
@ghinda ai facut cursul pt aprobarea de gestionar arme. Se cere tuturor care au arme neletale ,indiferent de vechime in vanatoare. Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,
Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
101 mesaje • Pagina 3 din 4 • 1, 2, 3, 4
Înapoi la Actiuni ale Organizatiilor Vanatoresti Cine este conectatUtilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori |
Publicitate
|