Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
300.000 GalaxiiModerator: popaliviu
42 mesaje • Pagina 1 din 2 • 1, 2
300.000 GalaxiiNu fi victimă. Nu fi nici criminal. Dar mai cu seamă nu fi spectator.
Re: 300.000 GalaxiiDescoperirile de acest fel sunt firești și vin ca urmare a dezvoltării tehnologiei și implicit a instrumentelor de observare specializate în a prelua imagini în diferite lungimi de undă. Oricum cele 300 000 de noi galaxii observate sunt o picătură într-un ocean pe lângă ce s-a observat în cadrul proiectelor Hubble Deep Field- HDF, Hubble Ultra Deep Field-HUDF și Hubble eXtreme Deep Field-XDF, în urma cărora s-a ajuns la concluzia că în Univers există un număr de aproximativ 2 trilioane de galaxii. Și gând ne gândim că misiunile HDF, HUDF ȘI XDF au fost desfășurare cu ajutorul unui telescop spațial lansat în anii 90 cu tehnologie de anii 70, ne putem închipui că vor deveni picături de apă într-un ocean din momentul în care va intra în pâine noile generații de telescoape spațiale precum James Webb operat de către NASA sau telescoape terrestre precum Extremely Large Telescope operat de către ESO. Eu unul de abia aștept noile generații de telescoape, pentru că odată cu ele ne vom da seama că "lumea" este mai mare decât ne-am imaginat până acum, poate și decât ne putem imagina.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 GalaxiiTotuși nu am înțeles ultima frază din cadrul articolului! Citez: "Cele mai vechi obiecte din Univers au în jur de 11-12 miliarde de ani lumină, spun specialiștii, care adaugă că speră că vor detecta mult mai multe astfel de corpuri". Eu nu cred că specialiștii au avut această exprimare non-logică!
Nu știu ce era în capul jurnalistului care a scris articolul, oare se gândea la vechimea unor obiecte cosmice sau la depărtarea actuală a acestora față de sistemul nostru solar,? Dacă este să ne referim la vechime, cele mai vechi obiecte din univers au aproximativ 13,7 miliarde de ani, luând ca etalon timpul cosmic, aceste galaxii formându-se la scurt timp după Big Bang. Atenție! Ani, nu ani-lumină cum se spune în cadrul articolului, deoarece vechimea, vârsta, se măsoară în ani. Dar poate omul se gândea la distanțe de a făcut referire la ani-lumină, deși astronomii utilizează pentru așa distanțe foarte mari o unitate de măsură denumită parsec, respectiv multiplii ai parsecului. În acest caz da, cele mai îndepărtate galaxii observate până în prezent se află la aproximativ 11-12 miliarde de ani-lumină distanță de sistemul nostru solar. Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 GalaxiiSunt pe dinafara in acest subiect, dar, cu riscul ca ma fac de ras, intreb:
Cum naiba au reușit să numere ori sa aproximeze galeriile astea. Ca nu-s cate degete avem la mâini... Nu fi victimă. Nu fi nici criminal. Dar mai cu seamă nu fi spectator.
Re: 300.000 GalaxiiDeoarece suntem pe un forum de vânătoare încerc să dau un răspuns mai pe înțeles. Cam așa cum facem noi evaluare la vânat cu ajutorul suprafețelor de probă (piețelor cum le spunem în limbaj vânătoresc), plus observațiile efectuate de-a lungul anului de către personalul tehnic. Dar evaluări din alea pe bune, făcute profesionist și respectând rigorile profesiei nu din alea făcute din pix. Cam așa fac și astronomii, privesc adânc în Cosmos cu telescoapele alegând diferite regiuni, identifică sursele apoi intră în scenă tehnici de calcul de mare complexitate. Trebuie menționat însă că o regiune luată în colimator pentru observarea unor obiecte foarte îndepărtate are dimensiunea unei mingi de ping-pong dacă ar fi privită cu ochiul liber la peste 100 de metri depărtare, iar în cadrul unei asemenea regiuni pot fi observate mii de galaxii pe numărate.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 GalaxiiFara a incerca sa supar sau sa jignesc pe cineva,, nu iteleg ce cauta aceasta discutie pe un forum de vănatoare. Poate doar sa scoatem forumul din lancezeala. Sau mi se pare doar,, din cauza ca sunt la a treia bere!!?? Cu siguranta imi va explica cineva!!
Re: 300.000 GalaxiiPentru că această secțiune este dedicată OFF TOPICULUI, adică a subiectelor care nu au legătură cu vânătoarea. Așa a fost concepută această secțiune și a fost gândită foarte bine. Deasemenea la această secțiune se poate spune bancuri și se poate discuta câte în Lună și în stele. Ai priceput da, în Lună și în stele, deci topicul este în spiritul secțiunii. Cu lâncezeala las-o mai încet, este de la prea multă bere!
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 Galaxii@sly fox. Multumesc pentru lamuriri! Se pare ca berea nu face casa buna cu forumul. Ps. Sunt la a 4 acum!!!!
Re: 300.000 GalaxiiPentru iubitorii emisiunilor în care se dezbat subiecte de știință, în special astronomie, a fost creat un canal de YouTube denumit STIINTA&TEHNICĂ.
https://www.youtube.com/channel/UC4hqCF ... -5g/videos Eu unul sunt super entuziasmat, în special datorită reluării unor emisiuni realizate de către domnul Cristian Român, reputat jurnalist de știință. Nu mai spun de emisiunile realizate de către domnul Alexandru Mironov, care au fost, sunt și vor fi extraordinare din toatele puncte de vedere. Dacă printre invitați se mai află și doamna Magda Stavinschi...nu te mai dezlipești de acest canal de youtube. Dacă aveți copii, nepoți, care au înclinație și pasiune către domenii precum astronomie, robotică, inginerie spațială etc, recomandați-le acest canal. Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 Galaxii
Eu cred ca exista vanat si in alte galaxii. Trebuie descoperit si urmarit, nu? Poate mergem la o vanatoare
Re: 300.000 GalaxiiAsta cu vanatul era a doua intrebare,prima care e in mintea tuturor...mai exista alti..vanatori in miile astea de galaxii? Acum ca or fi verzi ,albastri, cu colti sau gheare nu mai conteaza.Problema apare daca sunt macar la fel de inteligenti ca oamenii.
Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,
Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Re: 300.000 Galaxii
Exista!!!!! Dar nu s au publicat cotele si s au blocat OM ptr ca exista si paunoizi avizi de dolari spatiali..... cal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Re: 300.000 GalaxiiVă dau de știre în momentul în care îi dibuiesc. În ultima perioadă m-am dedicat exclusiv astronomiei și mai puțin vânătorii așa că sunt cu geana pe Univers.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 Galaxii
Super. Merci de info. Chapeau. Beretta, Chapuis, Rizzini, Manurhin, Pardini, SIG
Re: 300.000 Galaxii
Greu de presupus ca nu mai exista. Iar problema e f serioasa - daca ne gandim la ce le-am facut noi majoritatii speciilor mai putin inteligente decat noi aici pe Pamant. Le-am inclus in categoria "vinat" - sau "daunatori"...in general! (sa nu credeti cumva ca sint progresist - pt ca nu sint) Beretta, Chapuis, Rizzini, Manurhin, Pardini, SIG
Re: 300.000 Galaxii... cred ca pe noi ne vor baga in a doua categorie. Si o vor numi ceva de genul BLM...
Beretta, Chapuis, Rizzini, Manurhin, Pardini, SIG
Re: 300.000 Galaxii
Cu privire la eventuale forme de viață, cu diferite grade de inteligență, am scris într-o carte de astronomie structurată în cinci volume. Problema este tratată din punct de vedere științific în cadrul capitolului I din cadrul volumului III al lucrării. Cartea este gata de vreun an, dar editurile nu par interesate de subiect. În plus pandemia, costurile foarte mari de editare datorită sutelor de imagini, ilustrații, schițe și tabele, segmentul redus de cititori interesați de astronomie, toate pun piedici apariției cărții. Până la urmă voi încerca să găsesc o editură care publică pe cheltuiala clientului și voi scoate un tiraj foarte redus, câteva exemplare pentru amici (un exemplar l-am promis amicului Ovi762, nu am uitat), plus alte câteva pentru bibliotecile de la mine din zonă. Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 Galaxii
Cu voia ta Vulpoiule, trece-ma pe acea lista, cu minim 2 exemplare, indiferent de pretul acestora. Mi-ar placea cand vor aparea, daca se va putea, sa le ridic personal de la tine. -------------------------------------
Holland and Holland - pure art...
Re: 300.000 GalaxiiSunt și eu interesat de această carte. Dacă poate fi cumpărată cu autograful autorului, o voi ridica personal!
O zi bună, RaduCR Cal 12, 9,3x62, 30-06
Re: 300.000 GalaxiiSi eu vreau unul-doua exemplare.
Stiu si cativa proprietari de tipografii - sau ii stiam acum vreo 10 ani cand mai eram in tara, dar banuiesc ca macar pentru o oferta, inca ma mai stiu si ei. Don't hesitate, daca e nevoie. Beretta, Chapuis, Rizzini, Manurhin, Pardini, SIG
Re: 300.000 GalaxiiVreau și eu 2 exemplare!
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Re: 300.000 GalaxiiDupă vreo doi ani am reușit în sfârșit să ajung acasă pentru o scurtă perioadă și să-mi fac timp pentru o discuție serioasă cu o editură în privința cărții de care vorbeam. Editura a depus cererea pentru ISBN către Biblioteca Națională, astfel că până la finalul acestei luni editorul a spus că va fi gata.
Cartea va fi publicată în ediție foarte limitată datorită costurilor (tarifele și prețurile pentru serviciile tipografice și editoriale au explodat datorită creșterii prețurilor la hârtie și la energie), cost de producere 502 lei pe exemplar cu TVA inclus, fiecare exemplar fiind structurat în cinci volume format A4, fiecare volum cu peste 300 de pagini, multe ilustrate. Cele cinci volume vor fi tipărite pe hârtie dublu cretată de 115 g/mp și vor avea coperți de tip hardcover, adică scoarțe tari (va fi un format mai de lux). Cartea este de popularizare a astronomiei și nu beneficiază de servicii editoriale complexe deoarece costurile ar fi explodat, spre 1000 de lei pe exemplar, așadar tot ce înseamnă redactare, tehnoredactare, inserarea imaginilor, ilustrații, tabele, formatare, sunt făcute de mine. Textul și corectura sunt ale mele, așadar în cazul în care mai apar mici greșeli gramaticale sunt ale mele și m-i le asum. Deoarece câțiva colegi și-au exprimat dorința de a intra în posesia unor exemplare, mă văd nevoit să fac aceste precizări cu privire la tipul cărții, domeniul abordat, costuri, materiale utilizate pentru această ediție cu un tiraj minim acceptat în vederea acordării ISBN-ului, ediție care va fi probabil și singura. În cazul în care nu mai există interes din partea celor care doreau cartea, nu este absolut nicio problemă. Totuși îi rog pe cei care mai doresc această carte să-mi trimită mesaje private pe forum. Mulțumesc! Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 GalaxiiSalutare dragi amici! Astăzi sunt fericit!
Printre puținele lucruri care mă mai fac să tresalt de bucurie sunt cărțile. Pentru mine sunt cele mai de preț lucruri pe care le am. Asta deoarece cărțile sunt transformate de către conștiința mea în particule elementare cu proprietăți aproape magice, capabile să șoptească: Nu există întuneric, Universul este plin de lumină! Dar, înainte de a fi transformate de către conștiință, ele au format această conștiință. Cauză și efect! Am fost anunțat de editor că a mai fost publicată o carte: a mea! Plecat fiind nu am avut ocazia să ating efectiv coperțile cărții, dar am văzut-o în fotografii. Am căpătat de la o rudă promisiunea că voi primi cartea prin curier, deși s-a cam văitat de faptul că este cam grea, vreo 6,5 kg un exemplar. Încerc să atașez cele două fotografii primite. În cazul în care se consideră inoportună această postare, poate fi ștearsă fără probleme, deși cartea nu este una comercială, urmând să ajungă pe la biblioteci și amici. Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj. Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: 300.000 GalaxiiFelicitări Vulpoiule!
Ăsta da realizare! Ai scris tu bine și pe aici. Dar cartea e altceva. Cu totul altceva! PS. Unde trimit banii?
Re: 300.000 GalaxiiVulpoiule, si eu vreau, te rog, un exemplar complet. Cu multumiri anticipate, spune-mi de unde se poate cumpara.
-------------------------------------
Holland and Holland - pure art...
Re: 300.000 GalaxiiȘi eu.
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
42 mesaje • Pagina 1 din 2 • 1, 2
Înapoi la OFF-uri si OFF-uri : fotbal, bancuri, barfe si can-can Cine este conectatUtilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 8 vizitatori |
Publicitate
|