Iepurele a reprezentat si inca reprezinta, in Romania, una dintre cele mai comune si accesibile specii pentru majoritarea vanatorilor. Raspandirea sa, abundenta pe alocuri, in special in zonele de joasa altitudine, si prolificitatea proverbiala a speciei au contribuit din plin la crearea acestei convingeri. Si la convingerea ca specia va dainui in tara noastra, fara nici un fel de probleme, in ciuda schimbarilor care se petrec cu repeziciune in habitatele sale naturale si in mediul nostru inconjurator de viata.
Lucrurile nu mai par sa evolueze tocmai asa
„Efectivele de iepuri, recenzate in ultimii ani, si recoltele efectiv realizate, ambele la nivelul Romaniei, sunt de natura a atrage atentia asupra unei anumite involutii a acestora, pe care cifrele inregistrate periodic, cu o mare doza de subiectivism in ultima perioada, nu mai sunt in masura sa o ascunda. Involutia este confirmata si prin observatiile directe ale vanatorilor, facute in teren cu ocazia vanatorilor organizate la iepuri, care reliefeaza o situatie chiar mai alarmanta decat cea reflectata in statisticile anuale. Iar involutia nu s-a constatat doar in Romania, ci in aproape toate tarile europene”, se arata intr-un studiu publicat de AGVPS (Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania), document ce a fost trimis sub forma de sesizare si Ministerului Mediului din Romania.
Statisticile din ultimii 10-15 ani au incercat sa ascunda aceasta scadere, si s-a reusit acest lucru pana prin anul 2010, spun vanatorii,
Involutia efectivelor
O analiza asupra evolutiei numarului de iepuri, in Romania, incepe in anii ’60, dupa ce efectivele, decimate in timpul si imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, fusesera partial refacute. Din anul 1960 pana prin 1968, cotele de recolta, in concordanta cu sporurile naturale, s-au mentinut la niveluri de peste dublul celor actuale. A fost perioada definitivarii colectivizarii tarii si inceputului de agricultura socialista, cand moda defrisarii vegetatiei de pe pasuni, destufizarii, mecanizarii si chimizarii de-abia demarase. Mozaicitatea culturilor agricole, extinderea culturilor cerealiere si leguminoase, precum si fertilizarea solului, prin folosirea pe scara larga a ingrasamintelor naturale, au favorizat specia. Apoi, deteriorarea conditiilor de habitat pentru iepuri, care a urmat in perioada de circa 10 ani de modernizare a agriculturii socialiste (1969-1978), a determinat scaderea evidenta a cotelor de recolta, iar din 1979 pana in 1990, recoltele de iepuri au continuat sa scada semnificativ.
Dupa bulversarea agriculturii, ce a urmat anului 1990, si dupa revenirea la o agricultura de subzistenta practicata pe numeroase suprafete mici, precum si dupa lasarea unor suprafete intinse de teren arabil, parloaga, efectivele de iepuri ar fi trebuit sa creasca vizibil si, totodata, cotele de recolte, ambele ca efect al unor sporuri naturale mai ridicate in noile conditii. Si este adevarat ca aceste cote de recolta au crescut, dar nu cat se asteptau specialistii.
Din 2000 pana prin 2009, agricultura subventionata a inceput sa-si revina treptat – treptat, pe suprafete tot mai intinse. Dar, de aceasta data avem de-a face cu o agricultura moderna, mult mai eficienta, care implica insa o chimizare mult mai intensa, practicata de foarte multe ori cu substante absolut necunoscute in privinta efectului nociv asupra animalelor cu sange cald, si o mecanizare accentuata, practicata cu utilaje puternice, cu raza larga de lucru si cu viteza mare de deplasare. Terenurile parloaga au fost pasunate in continuare, in general cu turme de oi insotite de caini, iar dezinteresul pentru reducerea numarului de daunatori ai iepurelui, in primul rand al cainilor hoinari, s-a manifestat din ce in ce mai descurajant. La toate acestea s-a adaugat braconajul. Iar efectivele de iepuri au inceput sa fie supraestimate, fortandu-se indirect cote de recolta exagerat de mari.
Analiza se opreste in 2010, cand realizatorii ei reclama faptul ca, pentru dupa acest an nu mai sunt disponibile date oficiale, publice.
Cauze multiple
Involutia efectivelor de iepuri pare sa se generalizeze acum la nivelul Eintregii Europe, extinsa si in afara zonelor cu agricultura intensiva. Iar cauzele acestei situatii sunt multiple, si, desigur ca actiunea fiecarei categorii de factori cu influenta negativa nu trebuie judecata doar separat, in conditiile in care acestea se potenteaza reciproc.
Extinderea urbana
Spre exemplu, reducerea suprafetelor apte pentru cresterea progeniturilor. Este o realitate putin observata si discutata in Romania. Extinderea monoculturilor, tot mai „curate” in ultima perioada, precum si a pasunilor, supraincarcate in special cu ovine, in dauna agriculturii traditionale si a fanetelor naturale, constituie un prim motiv de reducere a suprafetelor in care puii de iepure pot gasi complexul de plante nutritive din flora spontana necesar supravietuirii lor.
La aceste cauze se adauga si extinderea localitatilor, livezilor imprejmuite, disparitia haturilor, distrugerea lizierelor, a vegetatiei canalelor. Iepurele nu mai gaseste conditii bune de crestere a progeniturii, decat la limita monoculturilor si padurilor, ori langa drumurile insorite dintre acestea. De aceea, in timpul verii, pe astfel de drumuri se vad o multime de iepuri, de toate varstele, lasand impresia falsa de revenire la o stare confortabila in privinta efectivelor. In realitate, doar in aceste zone iepurele gaseste conditii optime de hranire, motiv pentru care se produc aglomerarile temporare. In interiorul monoculturilor insa si pe suprafetele de teren intens pasunate exista un deficit nebanuit de hrana adecvata puilor de iepure, care determina o debilitate exagerata a acestora si, ulterior, o mortalitate exagerat de mare a puilor si exemplarelor juvenile.
Fiindca puii si juvenilii de iepure nu se pot hrani doar cu grau, porumb, cereale, rapita si alte plante cultivate in sistem de monocultura curata. Ei au nevoie, pentru hranire si supravietuire, de o mare diversitate de plante din flora spontana, care nu pot fi gasite in monoculturile curate (ierbicizate) si pe pasunile intens folosite. In plus, concentrarile limitrofe monoculturilor si uneori pasunilor, care nu asigura nici adapost adecvat, favorizeaza pradarea iepurelui, imbolnavirea lui si braconajul.
La aceasta concluzie, a penuriei de hrana adecvata puilor si juvenililor de iepure in perioada de vara, au ajuns multi cercetatori ai fenomenului din Europa, care sustin ca infometarea din timpul verii determina o mortalitate nebanuit de mare in randul progeniturii de iepure si acesta ar fi cauza principala a involutiei efectivelor speciei. Si da, penuria de hrana din timpul verii poate fi intr-adevar o cauza principala, invocata in premiera si in tara noastra.
Apoi, se observa extinderea accelerata a așezarilor omenești, urbane și rurale, in suprafețele constituente ale habitatului obișnuit al iepurelui. Cel mai evident exemplu, este cel al construcțiilor de diverse utilitați, mai ales comerciale, industriale ori de variate folosințe in suprafețe imprejmuite, multe dintre ele dispuse in șiruri continue, pe distanțe de mulți kilometri, de o parte și alta a unor drumuri și autostrazi nou create.
________________________________________
________________________________________
Pe langa scoaterea directa a unor mari suprafețe din habitatul iepurelui, in jurul acestora apare o zona perturbatoare, din cauza zgomotelor inerente activitații umane, zona in care prezența iepurelui este exclusa. Iar aceasta fragmentare a habitatelor reducere posibilitațile de deplasare ale iepurelui și izoleaza nuclee populaționale, care nu iși mai pot desfașura ciclul biologic normal, generand real pericol de consangvinizare.
Chimizarea agriculturii
Chiar daca in materie de fertilizare a solului si de combatere a daunatorilor culturilor agricole s-au stabilit restrictii clare, privind la folosirea unor substante sau combinatii de substante periculoase pentru sanatatea omului si a animalelor cu sange cald, toate celelalte substante (active) ramase in uz, reprezinta totusi, fara exceptie, un oarecare risc in acest sens. Incepand cu banalul azotat, folosit neingradit pentru fertilizarea solurilor.
Mortalitatile frecvente constatate la iepuri primavara, odata cu consumul ultimilor rezerve de grasimi din organism, si rezultatul unor analize toxicologice, facute pe astfel de cadavre proaspete, reliefeaza o anumita mortalitate a iepurilor din toate categoriile de varsta, datorata intoxicarilor. Mortalitatea directa a puilor de iepure, ca urmare a stropirii cu diverse solutii folosite in combaterea daunatorilor culturilor agricole sau a ingerarii plantelor otravite, intr-o perioada in care cadavrele se altereaza imediat sub influenta caldurii, este doar banuita, fiind mai greu de pus in evidenta si demonstrat.
Ramane insa in discutie, afectarea capacitatii de reproductie a iepurilor, ca urmare a instalarii sterilitatii la exemplarele reproductive, asupra careia exista avertizari prin inscrierile de pe ambalajele mai multor pesticide comercializate. si nu in ultimul rand, se impune a aduce in discuție otravirea iepurilor cu otravuri folosite in terenul liber, fara respectarea instrucțiunilor tehnice, in scopul otravirii șoarecilor.
Rezultatele unor analize toxicologice efectuate pe cadavre proaspete in județele Covasna, Maramureș, Mures, Arad și Timiș au evidențiat o mortalitate ridicata a iepurilor care au consumat momelile otravite, aruncate la intamplare culturi si pe terenuri agricole pentru combaterea șoarecilor.
Mecanizarea agriculturii reprezinta un alt factor ce conduce la scaderea populatiilor de iepuri
Pentru ca, folosirea din ce in ce mai intensa, pe suprafete din ce in ce mai extinse, a utilajelor agricole performante, cu latime si viteze de deplasare surprinzator de mari, lasa din ce mai putine sanse de supravietuire puilor de iepure, in perioada araturilor si discuirilor, in special a celor tarzii de primavara, a insamantarii, prasitului, cositului si recoltarii altor produse agricole.
La performanta utilajelor din zilele noastre trebuie sa mai adaugam, de asemenea in sens distructiv pentru progenitura de iepure, obiceiul de a executa centripet lucrarile agricole, incepand de la margine spre centru, si, contrar legii, fara „greble” laterale sau alte instalatii, inclusiv cu ultrasunete, pentru sperierea si indepartarea faunei cinegetice din zonele urmatoare de lucru.
Insasi distrugerea haturilor si vegetatiei spontane, de la capetele imenselor tarlale de sute de ha, motivata ca fiind necesara pentru a permite intoarcerea si manevrarea utilajelor, se datoreaza tot acestei cauze. Cauza, care la randul ei, potenteaza efectul lipsei de hrana si adapost al iepurelui, precum si atragerea pradatorilor.
Cresterea reala si determinata a numarului de pradatori naturali ai speciei, incepand cu cainele hoinar sau salbaticit, care a devenit o prezenta obisnuita in fondurile cinegetice, continuand cu sacalul, vulpea si pisica salbatica, ale caror efective par a fi scapate de sub control, si terminand cu dihorul si jderii, care au parasit localitatile si, respectiv, au coborat din zona de munte si dealuri inalte pana in Lunca Dunarii si chiar pe malul marii.
Nu trebuie omisi din discutie nici ulii, care sunt retinuti, in timpul pasajului de iarna prin Romania, de multitudinea soarecilor gasiti pe unele terenuri agricole și nu numai. Si nici ciorile grive, acum protejate, si nici corbii si pasarile pradatoare de noapte, interzise la vanatoare, in efective din ce in ce mai mari de cand nu mai sunt admise la vanatoare, nu trebuie desconsiderate integral si scoase din discutie.
Recrudescenta braconajului – mai ales a celui de noapte, practicat de vanatori si nevanatori, cu arme de foc sau cu aer comprimat, cu laturi si alte tipuri de capcane, cu ogari si metisi de ogari si, mai nou, cu pasari de prada.
Ogarul este pus pe primul loc deoarece, in foarte multe judete din vestul, sudul, sud-estul si nord-vestul tarii, braconajul iepurilor cu astfel de caini, mai ales noaptea la far, a devenit, potrivit reprezentantilor AGVPS, „sport popular, acceptat tacit, ca sa nu exageram afirmand ca este incurajat, de catre unii reprezentanti ai autoritatilor”.
„Daca pretul unui astfel de ogar dresat a ajuns la circa. 1.500 – 2.000 de euro, iar cu un astfel de caine se pot prinde, mai ales la far, 9 iepuri intr-o noapte – cat vaneaza o grupa modesta de vanatori intr-o zi, ne putem da seama de gravitatea si repercusiunile acestei metode de braconaj”, spun vanatorii autorizati.
Bolile distrug, de asemenea, efectivele de iepuri. In ultimii ani, urmare a analizelor epidemiologice efectuate pentru stabilirea cauzelor mortalitatii iepurilor, au fost diagnosticate cazuri de bruceloza in estul tarii si de septicemie hemoragica in sudul tarii, boli care determina o mortalitate ridicata. Din observatiile mai putin profesionale ale vanatorilor rezulta, de asemenea in ultima perioada, un procent mai ridicat de parazitari cu diversi paraziti interni, observabili cu ochiul liber, precum si cu paraziti externi (capuse si/sau purici).
Alte cauze sunt reprezentate de lipsa de preocupare pentru hranirea complementara a iepurelui in perioadele cu zapezi mai groase de 20-25 cm, cand accesul la hrana verde ii este stanjenit sau impiedicat. Autostrazile, circulatia auto mai intensa pe drumurile publice, ierbicizarea canalelor de desecare/irigatie, extinderea culturii plantelor tehnice in detrimentul cerealelor.
| Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
