Capra neagra - sezon 2012

[tehărău]

Ieri am împuşcat pentru prima (şi ultima) oară capră neagră. Un mascul frumuşel...
Şi pentru că mi-am îndeplinit acest vechi vis, vă invit să revigoram împreună capitolul "Capră neagră".
Ar fi trebuit să am răbdare până săptămâna viitoare când ajung la un PC să descarc pozele şi să tastez civilizat, nu cu telefonul... dar parcă poţi? Asa că semnal e intr-o parte, maşina (să incarc telefonul în alta), iar de vânătorit, vanatoresc pe unde zice paznicul...
Dar "printre picături" (să nu cobesc, că vremea e superbă), promit să povestesc!
Pana atunci puteţi să mă felicitati!

[pep]

pai felicitari sa fie. astept poze si poate vreodata si o vanatoare .

[Marius]

Felicitari!!!
Vrem poze dar si povestea!

Trofeul = ?

[DAC]

Felicitari!

[Alin3006]

Hai cu pozele alea ca mor de curiozitate!!

[tehărău]

"Hai cu pozele alea ca mor de curiozitate!!"

În primul rând, se scrie "Felicitari!", că oral (telefonic) e trecut la perversiuni!

În al doilea, până marţi vanatoresc, aşa că n-am cum să descarc poze din telefon în site (sau s-o putea, da nu-mi bat capu').

În al treilea, poze fără poveste... n-are farmec, iar cu telefonul să tasteze cine l-a inventat, că până nimeresc un cuvânt ajunge goana la mine...

Aşa că dragi colegi forumisti, puţintică răbdare şi completez postarea.

Multumesc de felicitari celor ce deja au facut-o!

PS: De-a lungul vremii, am vânat multe capre, mai tinere, mai coapte. De uitat, n-am uitat niciuna, da p'alea care mi-au zis că am puşcă deosebită le pomenesc mai des. Şi ştiu că au facut-o că aşa cer bunele moravuri, da lucru naibii şi orgoliul ăsta...
Aşa că există o motivaţie şi pentru felicitările astea

[mialxx]

Felicitări! Si tine-o tot asa.

[Alin3006]

Pai de la capre inteleg de ce tii musai...da eu ti-am zis deja cand am vorbit la telefon, asa ca nu pot fi invinuit de nimic. Tu insa esti un rau, ca ne perpelesti ca pe gratar.

[Jicol Dilo]

PS: De-a lungul vremii, am vânat multe capre, mai tinere, mai coapte. De uitat, n-am uitat niciuna, da p'alea care mi-au zis că am puşcă deosebită le pomenesc mai des. Şi ştiu că au facut-o că aşa cer bunele moravuri, da lucru naibii şi orgoliul ăsta...
Aşa că există o motivaţie şi pentru felicitările astea

Ehee!... Ce flacau eram odata!... ...
Adevarul ca unele partide de vinatoare nu se uita niciodata!... Mai ales acelea in care unele trofee si-au manifestat sfios sau mai de-a dreptul aprecierea pentru modul in care au fost... impuscate!...

Alin - SV

[liviur]

Felicitări ! Ma bucur si asteptam povestea si pozele ca e un subiect destul de sărac (capra neagra).

[madalin122582]

Felicitarile dupa poze si poveste

[Alin3006]

Exact. Ca daca se mai lalaie mult, cu putin noroc ii iau fatza...

[madalin122582]

Intru si eu in cursa weekendul asta

[tehărău]

Cct pe ţeavă, băieţi!
Să mă chemaţi să va botez dacă nu aveţi naş...

Mie mi-a sosit evaluarea:
107.5 puncte
- 1 punct rasini?
=106.5

O fi bine sau nu?...eu alta nu mai impusc!

[Alin3006]

Intru si eu in cursa weekendul asta

Ce "uom" olteanu' frate, tace si face!

[Alin3006]

Cct pe ţeavă, băieţi!
Să mă chemaţi să va botez dacă nu aveţi naş...

Mie mi-a sosit evaluarea:
107.5 puncte
- 1 punct rasini?
=106.5

Cu tine mai vorbim numai dupa ce pui poze!

O fi bine sau nu?...eu alta nu mai impusc!

[tehărău]

Iar am scris toţi deodată şi nu mai afişează ăsta nimic... iar eu tastez cu tel-ul şi n-am nici semnal...
(cine nu ştie să-mi zică să spun bancul cu şoarecele şi elefantul).

Aşadar multumesc felicitatorilor şi le promit că pana miercuri completez lalaiala!

[Ghinda]

Bronz. S-a scazut un punct ca are rasina pe teci si aia influenteaza la masuratoare. Sunt tapi care au rasina mai multa, mai deloc, depinde de zona in care traieste si cat s-a frecat cu capul de rasinos.

[tehărău]

@Ghinda, multumesc de intervenţie!
Trăirea vânătorii la capră neagră face mai mult decât tot aurul din lume! Dar şi trofeul va ocupa locul de cinste al colecţiei.

@Alin3006, kkt pe ţeavă! (S-a ţinut de cuvânt, e deja în munte). Huooo!

[Ghinda]

Cu placere!

[midu]

Bronz? Hmm! Nu-i argint?
Cat despre rasina se poate tot discuta. Nu stiu daca este corect sa se scada punctajul.

[Alin3006]

@Ghinda, multumesc de intervenţie!
Trăirea vânătorii la capră neagră face mai mult decât tot aurul din lume! Dar şi trofeul va ocupa locul de cinste al colecţiei.

@Alin3006, kkt pe ţeavă! (S-a ţinut de cuvânt, e deja în munte). Huooo!

Nu cred ca exista nimic mai adevarat, acum vorbesc si eu cumva in cunostiinta de cauza, desi nu am reusit sa finalizez vanatoarea si nu am impuscat inca tapul negru.
Astept pozele si povestea lui Teherau si apoi va povestesc si eu ce...am patit, ca nu gasesc nici un cuvant mai potrivit. Oricum, am inteles de ce e considerata capra neagra vanatul suprem.

[Ghinda]

Midu, ce-ar fi sa il mai ingros acasa cu 5 cm de rasina? Se poate orice in epoca moderna. Masuram elemente clare ale trofeului, nu ce a facut tapul cu capul prin jepi.

[midu]

Ai dreptate Ghinda! Dar daca urmarim sa fim foarte corecti si sa masuram elemente clare ale trofeului atunci de ce nu mergem acasa si razuim rasina jos de pe corn si dupa aceea masuram grosimea? Cum poti sa fi foarte corect in aprecierea penalizarilor pentru rasina? Ce inseamna multa si ce inseamna putina?
Totul este atat de relativ, incat unii sunt de parere ca rasina este rezultatul unui proces natural si ca urmare nu ar trebui depunctat trofeul.
Cat despre posibilitatea de a mai pune rasina acasa pe corn, da-mi voie sa ma abtin. Pana la urma fiecare merge la vanatoare cu un scop. Unii pentru trofee, altii pentru carne, iar altii doar pentru "socializare". Daca cuiva ii place sa-si puna in casa un trofeu masluit, pe care dupa aceea il va vedea zilnic, si cu toate acestea sa se simta si bine in pielea lui, atunci eu nu am nimic impotriva.
Am vazut camera de trofee de capra neagra in care toate trofeele aveau coarnele aproape intr-un singur plan, , stii tu de ce! Sincer, mie mi-a fost aproape mila de posesorul lor.
Scuze pentru dezvoltarea subiectului un pic off topic, dar asta este parerea mea.
Felicitari Teharau, asteptam poze!

[Ghinda]

Penalizarea este la un stas. Nu inseamna ca daca are 5 cm rasina ii dau jos 5 puncte sau 1 cm rasina ii dau 1 punct.

[tehărău]

Maestrii vanatorii ne-au indrumat sa le luam la rand. Si-am inceput sa invat pasii... : iepure, vulpe, caprior,mistret, cerb. Mai multe din fiecare. Si cu muulte opinteli, greseli, grabeli. Dar si cu multe invataturi. Crezindu-ma copt deja, am trecut la urs. Nu mi-a fost usor, dar am reusit-o si p’asta... Apoi am aflat ca e ultimul an la cocos de munte. Nu stiam daca e cazul, dar fructul oprit m-a facut sa-l vreau! Vreodata va trebui sa scriu si despre asta. Pana atunci, sa ma credeti ca e cea mai dificila vanatoare!

Si pentru ca „orice minune tine trei zile” si „ce-i in mana nu-i minciuna”, m-am decis ca trebuie si-o capra neagra. Am dat sfoara’n tara, m-am consultat cu prietenii, am citit tot ce se putea citii despre, am cerut sfat de la cunoscatori. „Iubi” -cum am vazut ca e cunoscut in povestirile de pe forum- venerabilul domn Angelescu participase la popularea cu capra neagra a Masivului Siriu. Asta se intamplase prin anii `70. Apoi le urmarise evolutia ani de-a randul... Multe am aflat de la dansul despre vanatoarea de capra neagra! Dar am aflat si ceva ce ar trebui sa ne schimbe renumele de laudarosi si mincinosi:
„ Cu toate ca-mi statea la indemana, sa stii ca n-am impuscat niciuna... si parca-mi pare rau! Du-te si impusca una, o data in viata trebuie sa incerci si asta! Lasa ca cei de la Ocol ma mai tin minte, mergem si vorbim cu ei sa-ti dea o autorizatie”.

Daca mi-ar fi spus ca a impuscat 20, l-as fi crezut. Poate ca mi-as fi inchipuit ca chiar mai multe. Dar sa fii sincer si sa-ti infrangi tentatia de a te fali cu orice chip, chiar cu pretul unui neadevar pe care nimeni nu il poate verifica si pe care nimeni nu l-ar contesta , trece la lectii de viata, nu numai de vanatoare...

Toate acestea se petreceau la finele sezonului trecut. Pun armele’n cui (dulap bre, ca sunt corect) si ma apuc de munca. Treburile ma tin departe de casa. Toiul verii. Doar visuri de vanatoare. Dorul se adapa din amintiri... Vorbesc cu nevasta-mea la telefon:
„ – Te-a cautat Aurica si te intreaba daca mai vrei autorizatie la capra neagra?”
Aurica, colegul meu de scoala acum e inginer silvic. Si se ocupa (nu stiu forma si functia, am inceput sa fiu depasit de tumultul de informatii ce ne coplesesc) si de un fond de vanatoare. Se intalnise cu dl. Angelescu iar acesta nu uitase de dorinta mea, l-a intrebat daca are cota la capra neagra si i-a spus si pentru cine, fara sa stie ca ne cunosteam. Iar Aurica, serios ca intotdeauna, m-a contactat. Si somnul n-a mai venit...

Ajung acasa, bla,bla cu toata lumea. Il sun pe Aurica:
- Mai vrei capra?
- Mai vreau! Cand? Cat?
- Cand vrei, da’ prin noiembrie e blana... Cat? ... cat mai mult!
- E bine ca e vacanta la copii... Hapsanule!
- Zgarcitule!
D’astea organizarorice.Trec vreo doua saptamani.

Duminica, goana la mistreti. Plec de vineri de acasa cu familionul dupa mine. Nu face obiectul acu’. Terminam duminica cu o fuga in poligon sa verificam lunetele si „mana”. Luni trebuia sa plecam acasa, bagajul in masina, familia gata, pustiu’ fericit ca l-am luat la vanatoare si ca l-am invoit si in ziua aia (chiulangiu ca tac'su). Si la cafea nevasta-mea vorbea cu masa...

Era un soare afara, si nu batea vantul... Un mierloi isi facea de lucru intr-un varf de ionatan. Ciugulea dintr-un mar rosu singeriu cu vinisoare aramii ce-l cuprindeau ca o panza de paianjen. Cu toate ca era inceput de octombrie, frunzele erau inca verzi. Iar in spatele zarvei facute de mierloi era nesfarsitul cer albastru. Cine vrea sa vada un albastru ireal, sa mearga toamna la Patarlagele, cand e senin. Am cutreierat din Antartica pana in Groenlanda, de la est la vest prin toata lumea. Nici in fiordurile Chiliene, nici in splendida Norvegie, nici la Sydnei si nici in mirifica Coree de Nord nu am vazut asa culoare a cerului. De-am stii sa exploatam ceea ce avem...

Hai ca m-am luat cu „decor de toamna la tara” si am pierdut firul. Pai ce face orice om normal cand o aude pe soacra-sa vorbind la cafea? Isi aduce aminte de vanatoare! Si il sun pe Aurica:
- Ce mai face capra? Ai fost la observatie?
- Face bine, te asteapta!
- Pai n-am zis noiembrie? Da' cu vremea asta nu ma mai intalnesc eu atunci!
- Pai du-te acum!

Eeee, si atat mi-a trebuit! Predat chei masina la consoarta si apuca-te nene de pregateala:
Arma, luneta,cartuse, cutit, rucsac (asta e pregatit mereu: sticlute, lanterna, baterii de rezerva, ate... las’ ca stiti voi ce avem pe acolo), imbracaminte pentru 4 anotimpuri (cate sunt la munte intr-o zi). Merinde pentru cateva zile.
- Aurica sunt gata, la ce ora sa ma prezint?
- Am vorbit cu paznicul, pe la 3 sa fii la canton.
- Cat e de mers, nu ne prinde noaptea?
- O parte cu masina, apoi vreo 25 de km pe jos... poti?
- ...!? Ma eu merg, da ne prinde miezul noptii...
- Asta e nene! Daca vrei capra neagra?!
- De dormit iau cortul?
- Nu-l mai lua ca dormi in stana!

Totdeauna Aurica a fost pus pe sotii (glume, ca fara diacrilice se intelege altfel)! Pazicul mi-a confirmat apoi - a fost martor la discutie, distanta de la masina nu era asa de mare iar de dormit, isi pusese obrazul si ne aranjase sa ramanem la cabana vecinilor de la ocolul alaturat.

Aranjez echipamentul in masina si la 14:30 eram deja la intalnire. Aurica prezent. Acelasi lungan ciolanos pe care il stiam. Zambetul nu i se desprinde de pe fata nici cand face pe seriosul. Taios la minte, daca nu esti atent,te incurca imediat. A realizat intr-o viata cat altii in trei. Interlocutor sugubat: te intreba ce ar vrea sa afle si e atent tare, dar daca il intrebi ceva, te ia la misto. Nu prea da la schimb. Gazda ospitaliera: cu ce te servesc, ce mai zici? Eu ca pe ace...

Apare paznicul. Marius. Si de el s-a mai scris pe aici. Nu-l cunoscusem. Ne cantarim din priviri ca doi combatanti care au de indeplinit o misiune dificila si n-au inca incredere unul in celalalt... Aceiasi constitutie de muntean: lungan, ciolanos si usor cracanat. Cu un mers leganat si apasat. I-am luat frica din prima: nu odata tipul asta de munteni m-au facut sa scot limba de-un cot pe coclauri! Au un stil de-a merge de zici ca-s patinatori de viteza. Fac niste pasi lungi, niciodata colineari, apasati cand calca. Dar nici nu pun bine talpa jos ca se si apleaca in fata si calca iar... si asta pe zeci de km de poteci de munte. Iar la apropiere sunt artisti: pe sub talpile lor niciodata nu sunt crengi care sa se rupa, pietre care sa scrasneasca. Nu-i vezi sa se impiedice sau sa alunece. Am plecat cu handicap din prima...

Se scriu autorizatii si alte formalitati. Hotaram sa mergem cu masina lui. A mea e cu un metru si jumatate mai lunga. Ma ia la interogat:
- Ce arma si ce calibru?
- Blaser 30 06.
- Luneta?
- Zeiss 2.5 – 10 x 42.
- Reglajul cand l-ati facut ultima data?
- Ieri am fost in poligon, sunt sigur de el!

Cumparasem arma si luneta prin primavara. Urmand sfaturile cunoscatorilor forumisti, luneta mi-am reglat-o singur si mi-a iesit bine. Munitie aveam GECO Soft Point Teil Mantel 11.0g / 170gr. Cu astea reglasem luneta, in astea aveam siguranta.
Ne urcam in masina si pornim. Trebuia sa ajungem aici:



Barajul Siriu ramane in stanga. Ape de munte tumultoase stapanite de vointa omului: intre doi munti, le-a trantit in cale un alt munte. Tot de pamant, nu de beton. La vremea realizarii nu erau multe asemenea prin lume. Pot face si romanii multe, dar acum facem pentru altii...

Lasam masivul Teharau in dreapta si la Crasna facem in stanga. Trecem podul peste apa Buzaului si urcam de-a lungul vaii Crasnei. Cele doua ape, impreuna cu paraul Siriu, limiteaza pe trei parti masivul Siriu. Trebuia sa ajungem cat mai sus.
Bocarnea are 1657 m. Iar Malaia 1663 m. Pe Malaia, la 1420 m. se gaseste vestitul Lacul Vulturilor. I se mai spune Lacul Fara Fund. Legenda locului vorbeste despre un cioban care si-a scapat bata in el. Cautarea i-a fost zadarnica. Si-a croit alta. Transhumanta milenara l-a facut sa coboare cu oile din munte de Sfantul Dumitru. Si l-a purtat pana la malul marii. Iar acolo si-a regasit bata. Si-a inteles el ca strafundurile lacului comunica cu nesfarsita mare.
Intre cele doua varfuri se afla Poarta Vanturilor. Denumiri de poveste. Ultima data cand am fost pe aici Natura mi-a aratat Puterea si m-a ingenunchiat: eram cativa pustani de vreo 18 ani si veneam dinspre Morcovoia cu corturile-n spate cu gand sa inoptam la lac. Era iulie. Cand a trebuit sa trecem de Poarta Vanturilor, s-a pornit din senin o vijelie cu zapada cum rar am vazut. Nici unul dintre noi nu am putut ramane in picioare. Am trecut parca prin Purgatoriu, tarandu-ne...

Marius conducea tacut. La inceput drumul a fost prietenos. La un moment dat trecem peste Crasna si intram pe un drum de taf. Santurile sapate de siroaie repezi aveau adincimi si de peste un metru. Mai peste tot bolovani infipti de vreme ne stateau in cale parca a ne opri din fapta premeditata. Ma uitam atent pe unde calca rotile si cum as fi cotit daca eram eu cel care... La un moment dat, Marius suceste brusc de volan si intra pe un povardis abrupt:
- De aici incepe drumul prost! Ma anunta Marius.

Si avea dreptate! Offroad veritabil! Masina se catara parca, trecea prin spatii prin care nu avea loc, nu se rasturna parca impotriva gravitatiei!

- Saptamana trecuta cand am fost la observatie am lasat masina sus si m-am intors pe jos.
- ?
- Dadusera cativa stropi de ploaie si decat sa ating masina...
- Cat ai mers?
- Vreo 15 km, pe aici e usor, o iei pe scurtatura si imediat ajungi...
- ?!?
- Si masina?
- Am venit a doua zi si-am luat-o.
- Cu ce?
- Tot pe jos...

Ce sa comentez? Sa cobori cu masina: sinucidere curata! Da' si sa cobori azi si sa urci maine pe coclaurile alea...
La un moment dat drumul se termina dar masina nu se opreste: da sa se infiga intr-un brad, evita impactul cu eleganta unui toreador, apoi inca unul si inca unul... Marius o luare pri padure. Ne trezim in golul alpin.
In stanga strajuia o stana. Goala. Ciobanii coborasera cu oile spre locuri mai primitoare. Si imediat langa, o priveliste de basm: o herghelie de cai!



De-a lungul vremii localnicii lasasera caii slobozi. Si o parte din ei s-au salbaticit. Mai incearca lumea sa mai prinda din ei, eu le doresc sa nu reuseasca! Mai frumosi sunt acolo. Sper sa-i mai pot vedea si altadata.
Masina ramane in apropiere. Rucsacul, arma – in spate. Marius, cu 15 ani mai tanar, ma imbie:

- Dati sa iau eu rucsacul...
- Las’ ca pot!
- Macar arma...
- O poarta el dl Angelescu si are peste 80...
- Cum vreti, da avem de mers!

Omul nu avea de unde sa stie ca in tinerete 2 ani de infanterie marina mi-au marcat existenta si mi-au aratat cat de departe pot fi limitele umane. „ Cand plangi ca nu mai poti, mai poti inca pe atat!” era un indemn auzit cand incepea la vreunul din noi sa ne curga sange din nas in masca. Anii au trecut dar am cautat sa-mi pastrez conditia fizica.

A urmat instructajul:
- De aici incolo nu mai vorbim. Putem sa ne intalnim cu capre in orice moment. Deplasarea se face in spatele meu. Cand nu mai puteti va opriti, nu suntem la concurs. Cand ma opresc, va opriti. Daca vedeti capra inaintea mea, o atingere pe spate inseamna oprire. Fara miscari bruste.
Dupa ce vedem vanatul asteptati sa vad daca e mascul, daca are coarne si daca e in pozitie buna pentru a fi recuperat. E o mare greseala sa tragi si animalul sa cada in hauri de unde nu poate fi scos... Sa nu mai vorbim de animal ranit. Urmarirea e aproape imposibila!
Asa deci, focul fa fi curat: asteptati ca animalul sa se intoarca intr-o parte, foc la spata, fara smecherii gen foc in gat... . O sa iesim sa le observam undeva deasupra zonei de pascut. Deasemeni un foc in coloana, de sus in jos e foarte bun...
Cuvinte de profesionist. Totul logic si argumentat.

Plecam. Luam in piept povardisul plin de jnepenis. Nu dupa mult timp incep sa gafai. Mai facem cate un popas pentru cate o gura de aer. Profit si intreb de ceva distante. Regret ca nu am comandat binoclul cu telemetru mai demult. Aici spatiul are alte dimensiuni. Lipsa reperelor, transparenta aerului, vizibilitatea spre orizonturi indepartate (se vedea Ploiestiul!), face ca distantele mari sa para mici iar pe cele mici sa para mari. Am facut bine ca am intrebat: Marius masurase anterior cu telemetrul cateva distante la niste repere fixe chiar din acel loc. Pana la 200 m le-am nimerit cu aprecierea, apoi la 250 m am gresit: erau 280 m. Marius considera ca trebuie sa ma odihneasca mai des. Il rog sa n-o mai faca, cad ma opresc nu-mi mai vine sa plec. Ridica din umeri a nedumerire si o porneste. Eram atipic.

La un moment dat vedem o capra undeva jos, in stanga. Vreo doi km in linie dreapata, Dumnezeu stie cat era in teren. O tinem minte si continuam. Cu ochii roata, ajungem intr-o culme. Sunt anuntat ca aici vom face observatie. Marius imi face semn sa intorc sapca cu cozorocul in spate. Luam doar arma si binoclul si pe burta, taras, ne apropiem de locul de observatie.

Ajung. Senzatia este aceea a lui Alice in tara minunilor: cand ma taram aveam pamantul la 10 cm in fata ochilor. Brusc, o prapastie de kilometrii se casca sub mine. Parca bagam capul in televizor, intr-un film science fiction. Realitatea si virtualul. Aici si dincolo. Acum si pururi.

Inteleg si de ce trebuia rotita sapca: vantul ar fi zburat-o cu siguranta.
Asteptam vreo jumatate de ora. Nu mai vedem nimc. Ne retragem un pic si hotaram ca e mai bine sa incercam sa o apropiem pe cea vazuta. Ne ridicam sa luam bagajul. O mana pe spate ma face sa incremenesc. Ma scurg catre pamant cu miscare de mim. Abia acolo indraznesc sa ma uit la Marius:
Vazuse undeva in stanga o capra. Privim. Coarne frumoase. Evaluam situatia zambind: pastea inconjurata de cativa braduti singuratici. Putea fi un mare avantaj. Lasam tot in afara de arma si binoclu si ne retragem cu miscari pe care l-am vazut pe la pisicile de acasa. Trecem culmea inapoi si revenim pe versantul rasaritean intr-o zona ce speram sa fie invizibila pentru capra. Taras, ne aropiem. Incremenim cand capra ridica capul din pamant. Nu exista gropi, pietre, maracini: dorinta ne face sa plutim. Din cand in cand cate un corb prevesteste a moarte din inaltul cerului. In linistea muntelui, caraitul are efect de indemn la lupta. Punem primul brad intre noi si capra. Viteza de deplasare creste. Nu gafai: de fapt nu respir. Nu mai am nevoie. Trairea e de natura spirituala acum. Pe marginea unei creste pietruite ne oprim. Marius imi arata unde sa ma culc in iarba, el ramane mai sus cu binoclul. Eu am cea mai confortabila pozitie de panda: panta mare ma face sa stau culcat dar aproape vertical. Din iarba inalta se vede doar teava armei. Pot vedea totul fara cel mai mic efort. Vantul era favorabil. Batea dintr-o parte, mirosul nu ne putea trada.



Ma concentrez la ce am de facut. Incerc sa-mi cobor pulsul. Pozitia era ideala. Eram putin mai sus, lateral fata de unde ar fi trebuit sa fie capra vreo suta de metrii. Nu putea sa-si schimbe pozitia fara sa o vedem. Doar daca nu ne-a vazut inainte de a o apropia...

Au fost 10 minute foarte lungi. Chiar de sub brad apare tantos TAPUL! Cu capul dupa iarba, face repezit vreo cativa pasi. Venea drept spre noi. Ca o soapta, il aud pe Marius:
- Sa se intoarca...
Tapul se opreste si ridica capul din pamant...
- Buuuummm!

Nu l-am ascultat pe Marius, mi-a fost frica ca ne-a simtit si orice salt ne-ar fi lasat cu buza-n vant.
Tapul a facut doi pasi in fata cu capul in pamant. Am armat rapid si l-am luat in crucea lunetei. A mai facut unul la stanga, spre vale.
- Ii mai dau?
- Nu inca!

Cele doua secunde de la foc pana cand a cazut au avut dimensiunea anilor petrecuti de mine la vanatoare. I-au inglobat, inghitindu-i. Am simtit sentimentul procreatiei. Al Pasarii Phonix. Al implinirii.

Marius aseaza tapul pe dreapta si se duce la un molid din apropiere. Da ultima imbucatura celui trecut in nefiinata si pe cutit imi imaneaza creguta inmuiata in sangele inca cald.
- Felicitari!
- Multumesc!

Nu sunt in stare de mai mult. Sentimentul vinovatiei se amesteca cu cel al victoriei. Sunt confuz. Fara indoiala, fericit. Si intristat. Diana imi da purere si-mi revin. Am uzat de dreptul meu de vanator. Drept de viata si de moarte. O data’n viata am uzat de el la capra neagra. Promit ca o sa revin cu sare si-mi revin.

Ma consult cu Marius.Tapul mi se pare imposibil de transportat din acea pozitie. El zice ca nu. Se insereaza. Nu am cu ce sa fac fotografii. Telefonul e in rucsac si rucsacul la mama naibii. Plec dupa el. Cand ajung, fac o fotografie de la locul de observatie. Ma grabesc sa ajung la Marius. Luase tapul in spate si il scosese mult in sus. Facem fotografii. Cu tapul pe patrea stanga si cu mine „culcat”. Lumina era un motiv. Celalalt – nu puteai sta in picioare, trebuia macar sa te sprijini c-o mana. Bune si asa decat deloc...





Insfacam bagajul si luam tapul pe sus. Ajungem la „fantana” un izvor ce ne domoleste setea.
Sunt instiintat ca ce a fost greu, a trecut... Mai avem de urcat mult, apoi de coborat. Eu iau bagajul, Marius ia tapul. Nu credeam ca reuseste. Cu doua popasuri, ajungem la masina.

Am poposit la cabana. Ionas, paznicul de vanatoare de la ocolul vecin ne astepta. Ionas e o mai veche cunostita de-a mea. Alt muntean, mai lungan, mai ciolanos. Om al muntilor, neintrecut cunoscator, urmeaza traditia de familie: nea Cezar paznicul de vanatoare, taica-su - Dumnezeu sa-l odihneasca - cu greu va putea fi egalat!
Focul era facut. Suntem poftiti la gratar. Ne cerem scuze politicos, stam putin de vorba, dam binete si multumim de ospitalitate. Plecam cu gand sa ajungem jos cat mai repede.

Drumul la intoarcere, greu ca orice coborare, dar fara emotii: prinsesem incredere in sofer.

La canton ne astepta Aurica. Ma felicita. Mancam rapid ceva, apoi trecem la jupuit. Ma uit la mainile lui Marius: stie si cu cutitul, nu ciupeste pielea deloc. Studiem focul: intrat fata usor dreapta. Gasim glontul langa rinichiul drept.



Cand pipaie inima, Marius anunta ca-i intreaga. Cand o scoate afara, stupefactie:
Nu mai avea nici aorta nici vena cava, ambele fusesera sectionate de glont, acesta rupand doar o mica parte din partea superioara a muschiului inimii.
Terminam treaba, strangem ce e de strans. Ne strangem mainile. Restul nu mai conteaza. E doar prietenie...

Cu prietenie,
Liviu Mircea.

[tehărău]

Multumesc organizatorilor!
Totul a fost excelent!

[Alin3006]

Sa scrii mai des! Exceptional! La partea aia cu stanca si Alice in tara minunilor mi s-a rascolit stomacul, am fost si eu pe stanca aia si nu as putea descrie mai bine senzatia. Felicitari din inima, frumos tap, frumoasa poveste.

[Alin3006]

Sa scrii mai des! Exceptional! La partea aia cu stanca si Alice in tara minunilor mi s-a rascolit stomacul, am fost si eu pe stanca aia si nu as putea descrie mai bine senzatia. Felicitari din inima, frumos tap, frumoasa poveste.

PS. O sa scriu eu continuarea, indiferent cum ramane finalul.

[tehărău]

Multumesc Alin!
Cu scrisul, mai la batranete. Pana atunci, fapte nene!