Todohunter

[todohunter]

Salutare tuturor!
Desi sunt "inmatriculat" pe acest forum de ceva timp abia acum mi-am luat inima in dinti, si o sa-mi incep un jurnal al activitatilor mele cinegetice, o dovada vie a succeselor dar si a nereusitelor care de cele mai multe ori sunt rusinoase pentru majoritatea dintre noi, si nu le prea povestim, dar fac parte din viata de vanator si cu fiecare dintre acestea mai acumulam putina inteleptiune "vanatoreasca".
Pentru ca in primul rand este un jurnal al meu si abia apoi o carte deschisa pentru ceilalti prieteni forumisti, voi umple aceste pagini atunci cand o sa am timpul dar si inspiratia necesare.
Cum fiecare dintre noi a avut un inceput , atunci cand s-a facut vanator, voi incepe si eu cu o scurta descriere a evolutiei mele de la ... nou nascut - la pasionat de vanatoare.


Cand m-am nascut nu am avut pe nimeni in familie vanator activ, dar ulterior am descoperit premise de vanatoare ale strabunicului, invitatii la vanatori organizate, la noi in tara cat si la vecini, dar si invitatii din partea regelui de a participa la anumite vanatori mai importante. Atunci mi-am dat seama ca undeva in adancul sufletului aveam implantata o gena de vanator, dar care s-a manifestat mult mai tarziu, si foarte pe scurt ca sa nu va plictisesc, am sa va prezint cum s-a intamplat .

Cum va spuneam cand am facut ochi pentru prima oara nu aveam vanatori in familie, si nici pe cineva care sa-mi insufle aceasta arta sau macar sa-mi povesteasca despre ea. Odata cu trecerea timpului, avand in vedere ca am copilarit la tara, am invatat sa pescuiesc, sa cutreier padurile si sa urc pe muntii din jurul satului, impreuna cu copii din sat, sub atenta supraveghere a tatalui meu. Cand am ajuns la liceu, tata s-a facut vanator, dar eu am continuat sa ma ocup de pasiunile de pana atunci.
Datorita programului pe care il aveam in timpul liceului, nu am mai reusit sa-mi satisfac setea de a iesi in natura atat de des pe cat imi doream si am inceput sa caut acele informatii si impresii de calator si aventurier in carti. Asa am descoperit umbland din biblioteca in biblioteca si din raft in raft, “Freamatul Muntilor” in scrierile lui Aristide Stavros.
De mic cunoscusem vietatile pamantului ( care ma inconjura atunci – zona de deal si de munte ); caprioarele cu care ma intalneam in poieni la cules de fragi, sau de narcise, vulpile care ne furau gainile sau dihorii care ne omorau puii, aricii care se pripaseau la noi in gradina ( aveam in spatele gradinii o desime de salcami si alte balarii fantastice pentru adapostul lor), potarnichile ( pe atunci nu stiam cum se numesc) care le speriam cand alergam prin culturi sa prindem momeli pentru pescuit, ratele pe care le starneam cand ne bagam in apa sa ajungem intr-un loc strategic pentru capturarea "monstrului", si lupii care veneau iarna sa ne atace oile din sura, sau ne urmareau de la marginea paduri cand ne dadeam cu sania pe un deal din apropierea satului.
Toate acestea le-am privit doar ca pe niste participanti la viata noastre de pe pamant dar niciodata mai mult de atat.
Odata cu deschiderea acelei carti, pe care am recitit-o apoi de nenumarate ori s-a aprins in mine o scanteie a curiozitatii si a dorintei de cunoastere care acum este transformata intr-o valvataie, alimentata de fiecare iesire in natura si de fiecare intalnire cu animalele componente ale faunei noastre, si care sper sa nu se mai stinga niciodata, greaua sarcina de a mentine focul viu urmand sa o transmit urmasilor mei.
Dupa ce am citit la acel moment cartea scrisa de Aristide Stavros, l-am rugat pe tata sa ma ia odata cu el la o vanatoare.
Intr-un sfarsit de octombrie, in plin sezon de vanatoare la munte, …..

[VANATORU77]

Bravo.....! Incantat sa te cunosc! Bine ai venit, sau mai bine ,bine te-am gasit!
Frumoasa prezentare ,felicitari ! Ashteptam si pozele alea faine!

[todohunter]

Am revenit si cu continuarea....

Intr-un sfarsit de octombrie, in plin sezon de vanatoare la munte, tata mi-a facut surpriza sa ma ia cu el la o vanatoare organizata la mistret. Se anuntase participarea unui grup de vanatori straini si era o ocazie minunata sa vad ce inseamna vanatoarea .
Entuziasmat dar si speriat putin de amploarea pregatirilor ( un rucsac numai cu mancare – urma sa stam vreo 3 zile in munti, alt rucsac cu haine de schimb, cauciucuri de iarna si lanturi pentru masina ca nu stii cum e vremea pe la munte, arma, cartuse, niste sticle pantecoase ca de… la munte e frig, in cabanuta cald, focul care trozneste in soba, finalul unei zile lungi de vanatoare, toate acestea te imbie sa ciocnesti un pahar si sa deschizi tolba cu intamplari si povesti care se consuma numai acolo sus, in tagma vanatorilor) mi-am pregatit si eu cizmele, cateva hainute – care numai verzi nu erau, si gata – hai la drum.
Ajunsi la locul de intalnire am dat de un grup de oameni galagiosi, imbracati la fel ( asa mi se parea atunci) cu pusti de toate modelele si marimile ( atunci eu le vedeam mai groase sau, mai subtiri) cu luneta si fara, inconjurati de mai multi catei neastamparati, colectiv in care ne-am integrat destul de repede. Dupa ce s-au facut prezentarile eu eram privit cumva cu suspiciune si cu mila ( asa mi se parea atunci- nici acum nu stiu de de exact ? poate din cauza dificultatii terenului in care urma sa ne desfasuram activitatea sau pentru ca eram imbracat cu niste pantaloni de un albastru pur si stralucitor, culoare pe care ar fi fost invidios chiar si cel mai senin cer).
Ne-a vorbit un nene ( facea instructajul) si i-a prezentat pe vanatorii straini, apoi fiecare a tras cate un bilet dintr-o palarie si am inceput sa ne insiram pe o poteca care urca spre cer, undeva in varful muntelui.
Dupa un timp am ramas cu tata in urma si s-a oprit in spatele unui fag gros, undeva in fata unei valcele destul de abrupte si plina de bolovani. Pe partea cealalta a vaii se intindea o panta acoperita cu niste braduti mici si desi intercalati intr-o desime de tarsari ( fagi tineri, grosi de 2, 3 degete) si marginiti catre culme de niste fagi uriasi in capatul unei taieturi. In acel gol , destul de departe de noi, puteam vedea orice miscare sau orice animal care venea catre noi.
Mi-am cautat o pozitie cat mai adapostita undeva in spatele fagului unde statea tata si am incercat sa fac cat mai putin zgomot, lucru de care imi dadeam seama dupa privirea dura si mustratoare a parintelui.
S-a asternut linistea si odata cu ea si un sentiment de nesiguranta in sufletul meu…. “…Daca vine un urs, sau un mistret catre mine, ce fac?!... Stai ca e tata cu pusca si nu ar lasa pe nimeni si nimic sa-mi faca rau. Dar oare cum trage tata?!... Oare ocheste bine?!... Oare pusca bate unde trebuie?!.... Dar oare o fi incarcata?...
-TATA ( un strigat putin disperat din partea mea) ai bagat cartuse pe teava?
-SSStttSt!!!! Taci din gura – normal ca am bagat!!!!
Gata m-am mai linistit. Sau poate ca nu……… daca iese un animal , tata trage , il raneste si ma ataca?!Cred ca ar fi mai bine daca as sta in copac, ca acolo nu ma ajunge nimeni!....” Zis si facut!
Mi-am rotit putin privirea, am ochit un copac mai gros si in care ma puteam urca, si am inceput apropierea. Afara toamna, frunze uscate pe jos, drept urmare pasii mei rascoleau linistea adanca a muntelui si transformau cu fiecare calcatura covorul de frunze si cracute moarte, intr-o avalansa de suspine galagioase. Tata imi arunca priviri fulgeratoare si-mi facea semne, sa nu ma mai misc, dar frica de animale era mai mare atunci decat frica de o mustrare. M-am urcat pana la urma in acel fag cu ramuri cracanate si destul de groase incat sa ma tina, si de acolo din acea loja am admirat desfasurarea evenimentelor la acea Prima vanatoare.
Odata cu inceperea goanei au inceput sa apara si surprizele: mai intai a venit o vulpe asa de aproape de noi incat mi s-a parut ca ii vedeam si aburul rasuflarii. Venea drept catre noi, cu opriri destul de dese si intorcea capul inapoi sa vada daca a scapat de urmaritori. Apoi au trecut cateva grupuri de caprioare si mai tarziu niste caprioare mari de tot ( ciutele). La un moment dat cum priveam de acolo de sus catre taietura de dincolo de valcel , am vazut doua mogaldete negre care se “rostogoleau” spre valcel dar oblic fata de pozitia noastra, dupa care in cateva secunde au inceput sa trasneasca pustile, iar ecoul bubuiturilor facea atunci sa mi se ridice parul in cap si sa strang mai tare in brate craca de care ma tineam.
Latratul pustilor a mai continuat o vreme si se ducea precum o goana a cainilor catre varful muntelui, unde ultimele bubuituri s-au auzit infundat si ragusit de atata departare cat trebuia sa strapunga ecoul.
Dupa vreo doua ore de stat in copac, anchilozat dar cu inima plina de bucurie am auzit sunetul cornului si apoi vocea mustratoare a tatalui care imi “poruncea" sa ma dau jos. Nu am fost in stare, pentru ca eram complet amortit la picioare ( ce face cateodata frica) asa ca tot tata m-a luat in brate si m-a pus pe pamant sa-mi revin.
Prima goana, primul tablou de vanatoare si prima vanatoare adevarata la care participasem m-au impresionat profund si au reprezentat impulsul declansarii unei puternice incarcaturi pasionale, emotionale si salbatice – dorinta de a ajunge vanator.
Chiar daca tata nu a impuscat nimic la acea goana, am vazut o multime de animale , unele de foarte aproape, iar tabloul de vanatoare s-a incheiat cu patru mistreti fiorosi dintre care doi aveau niste colti formidabili.

[todohunter]

Am inceput acest jurnal cu o mica istorisire a momentelor care m-au facut sa devin vanator, pentru ca aveam o datorie si un raspuns de dat unora dintre vanatorii forumisti .

Cu scuzele de rigoare, ma voi prezenta acum .
Ma numesc Dumitru Todosiuc, locuiesc in Campina ( Prahova), si lucrez in Brasov, dar vanatoarea o fac alaturi de grupa mea la munte in apropierea orasului Campina. Am 27 de ani, sunt neinsurat si daca ma ajuta Dumnezeu nu ma insor nici la anu . Imi place vanatoarea la munte, la vanatul negru ( cu asta am inceput si cu asta m-am obisnuit) vanatoarea cocosului de munte fiind preferata mea ( si acesta e negru ), si imi mai place sa urmaresc rapitoarele in toate anotimpurile.
De obicei, oriunde as merge in teren iau cu mine si aparatul foto, pentru ca nu de putine ori natura mi-a oferit momente speciale din viata animalelor pe care le urmaream. Citesc cat pot de mult si aproape orice imi cade in mana legat de animalele salbatice, vanatoare si vanatori, chiar daca ce a fost odata nu se mai regaseste si acum in zilele noastre, dar imi pot face o idee mai ampla legata de ce a insemnat vanatoarea pentru inaintasii nostri si cu ce probleme s-au confruntat si ei.
Sunt inscris pe acest forum din 2007, si recunosc ca aici printre voi si scrierile voastre am gasit un loc de refugiu dar si o adevarata biblioteca - o carte a naturii scrisa de voi toti, care nu ar fi fost publicata niciodata in forma si cu continutul gasit aici.
Sunt sigur ca ne vom mai cunoaste pe parcurs...

[Old Surehand]

salutare! Ce mai faci domnule? Frumos ai scris, felicitarile mele!

[todohunter]

Bravo.....! Incantat sa te cunosc! Bine ai venit, sau mai bine ,bine te-am gasit!
Frumoasa prezentare ,felicitari ! Ashteptam si pozele alea faine!

Bine ne-am gasit si multumesc de gandurile bune. O sa apara si poze faine

salutare! Ce mai faci domnule? Frumos ai scris, felicitarile mele!

Salut Old Surehand si iti multumesc si tie pentru gandurile bune. Imi doresc ca anul acesta sa ajungem sa ne intalnim, sa ne cunoastem mai bine si sa ne bucuram de o pasiune comuna.

[Old Surehand]

Cu mare drag am scris... Esti un om pe cinste. Ochii in general sint oglinda sufletului... Si pe tine te cam "tradeaza" ca sa spun asa.
Doamne Ajuta sa ne vedem si sa ne impartasim patima impreuna.

[cross67]

bun venit,frumoasa ,,intrare''.....

[Alin3006]

Cu mare drag am scris... Esti un om pe cinste. Ochii in general sint oglinda sufletului... Si pe tine te cam "tradeaza" ca sa spun asa.
Doamne Ajuta sa ne vedem si sa ne impartasim patima impreuna.

Subscriu. Si mie mi-a placut Todo de cand l-am vazut prima oara.
Frumos inceput de jurnal. Asteptam continuarea.

[Ursus2006]

Eu nu l-am vazut niciodata, doar l-am " citit" cine este !

[Donbazil]

Sal'tare!
Tinere! Da ce Mama-padurii de-acum de mic te prostisi si tu? Ce vanatoare? Dute taica la femei... Lasa lucrurile astea pentru bosorogi...
Ehei! sa mai am eu 27 de ani...
La anii astia nu-i de plecat de acasa in week-end...
Hai, c-am glumit! Bine ai venit ( ca prezentare, ca de postari -esti mai vechi ca mine).
Astept sa vad si alte preocupari... Ce caini iti plac? La ce vanat preferi sa faci iesiri? Da' despre arme???
Sal'tare!
Donbazil - Faget.

[Tranan]

Bine ai venit si multumesc pt. descrierile care deja ne-au delectat atat de mult.

[Iov Claudiu Ionut]

salutare Todohunter am vazut ca esti din campina. vreau sa te intreb : tot acolo ai facut si liceul? nu de alta da am avut si eu o iubita din Floresti care a facut liceul la tine in oras are 28 de ani imediat ca si mine .poate o cunosti . sunt inca bun prieten cu familia ei si mai trec uneori pe acolo iar in brasov am rude si vin 1 de 2 ori pe an ,da daca am pentru ce veni vin mai des . cine stie poate o punem de o vanatoare odata . felicitari pt vanatoare / prezentare si poveste, nu toti am avut asemenea experiente de mici ca sa le putem posta.

[Iov Claudiu Ionut]

@ Donbazil sanatate multa la faget de aici din zalau.il salut pe nea Donbazil si vreau sa ii spun ca si eu am tot 27 de ani apr.28 si am avut iub ite si din Timisoara si din Arad si din Bucuresti si din Prahova ,etc. da si partide de vanatoare inedite vreausa am asa ca secretul ii sa stii numa sa le tii la distanta pe femei dumineca -ziua ca este timp apoi noaptea si de femei nui asa baieti?
respect
sanatate si bucurie multa
doamne ajuta
pace

[Ursus2006]

@ ca secretul ii sa stii numa sa le tii la distanta pe femei dumineca -ziua ca este timp apoi noaptea si de femei nui asa baieti?
respect
sanatate si bucurie multa


doamne ajuta
pace

Asa este, noptile sunt mai lungi in sezonul de vanatoare la mistretzi, asa ca este timp si pentru femei noaptea !

P.S. Nota bene: a nu se intelege neveste !


Vad ca il laudati pe Todohunter, inseamna ca ati citit cate ceva din articolele publicate de domnia sa! Eu " m-am prins" primul cine este, poate confirma !

[todohunter]

Multumesc de urarile de bun venit si Salutare tuturor inca odata!

Sal'tare!
Tinere! Da ce Mama-padurii de-acum de mic te prostisi si tu? Ce vanatoare? Dute taica la femei... Lasa lucrurile astea pentru bosorogi...
Ehei! sa mai am eu 27 de ani...
La anii astia nu-i de plecat de acasa in week-end...
Hai, c-am glumit! Bine ai venit ( ca prezentare, ca de postari -esti mai vechi ca mine).
Astept sa vad si alte preocupari... Ce caini iti plac? La ce vanat preferi sa faci iesiri? Da' despre arme???
Sal'tare!
Donbazil - Faget.

Daca de mic am fost tot pe drumuri, si mi-am ales sa-mi petrec mult timp in natura atunci .... ma prostesc si eu cum pot . Cat despre femei sa stii ca imi plac"caprioarele cu coada in ceafa", si au si ele un loc al lor acolo in inima mea.
Am si caini de vanatoare - copoi , ca asta se cere la noi si cu ei am crescut. Am cautat sa avem caini buni la mistret, si drept urmare am si pierdut multi dintre ei , omorati de "coltosi " dar si mancati de lupi. Probabil stii ca nu e usor sa cresti un caine si sa mai faca si "performanta" , cu atat mai mult cu cat se mai intampla sa-i mai si pierzi din diferite motive. Dar mergem mai departe, iar acum mai am doi copoi ( o femela si un mascul, dar la cum se manifesta in padure mi-e teama ca o sa-i pierd si pe astia ).
Cat despre arme, am inceput cu un ij27 cal12, arma mea de suflet pe care am primit-o cand am facut 18 ani, si apoi in diferite imprejurari am mai adaugat rastelului o carabina Winchester cal 300winmagnum, un dubluexpres cal 9,3x74 (doboratorul de mistreti si de ursi- asa o numesc ) , un CZ 243 win, arma de care m-am atasat foarte mult, si inca o lisa cal 12.
Ne mai auzim Donbazil!

[todohunter]

salutare Todohunter am vazut ca esti din campina. vreau sa te intreb : tot acolo ai facut si liceul? nu de alta da am avut si eu o iubita din Floresti care a facut liceul la tine in oras are 28 de ani imediat ca si mine .poate o cunosti . sunt inca bun prieten cu familia ei si mai trec uneori pe acolo iar in brasov am rude si vin 1 de 2 ori pe an ,da daca am pentru ce veni vin mai des . cine stie poate o punem de o vanatoare odata . felicitari pt vanatoare / prezentare si poveste, nu toti am avut asemenea experiente de mici ca sa le putem posta.

Salutare Claudiu! si sa stii ca toti am avut cate o experienta interesanta de povestit, doar ca nu ne dam seama sau poate ca inca nu ne gasim cuvintele, si e pacat ca suntem foarte multi pe forum si prin aportul fiecaruia putem scriem acea carte unica de care spuneam mai sus in prezentare.
Sunt impresionat de "colectia" de iubite, dar nu am facut liceul in Campina, asa ca sunt putine sanse sa cunosc vreo prietena de-a ta. Poate numai din vedere. Daca mai treci prin Brasov poti sa-mi trimiti un mesaj ca sa ma anunti si daca sunt pe aici mi-ar face placere sa ne intalnim .
Pe curand!

[adrian_ppp]

Todo baga mare ...spune o pe aia ...

- hai ma deschide geamul
- nu se deschide
-hai mai repede mah .....
--- bag... nu se deschide

[todohunter]

...inseamna ca ati citit cate ceva din articolele publicate de domnia sa! Eu " m-am prins" primul cine este, poate confirma !

Salutare Ursus! Ma bucur ca ajungem sa ne cunoastem prin intermediu acestei sectiuni si e foarte important sa-ti cunosti tovarasii de hoinareala, dar te rog sa nu ma domnesti ca nu sunt cu nimic mai important sau mai Domn decat nici unul de pe aici. Multumesc si .... confirm.

[todohunter]

Todo baga mare ...spune o pe aia ...

- hai ma deschide geamul
- nu se deschide
-hai mai repede mah .....
--- bag... nu se deschide

salut!
O sa o spun si pe aia ca e faina!!!!!!!! Dar mai dureaza putin ca lucram la altceva, dar vine...

[todohunter]

File din jurnalul meu ( nu ma refer la acesta ci la cel pe hartie care il completez regulat) le transform din cand in cand in articole sau topicuri noi, si asa se intampla si cu acestea care le-am postat la "Vanatoare-discutii generale", pentru ca ar fi ocupat prea mult loc aici.

"Febra"vanatului
....Prima dimineață, prima întâlnire cu căpriorul de selecție care îl aveam pe autorizație. Coarnele mici, strâmbe din soclu – un trofeu interesant, distanța de nici 50 m în care l-am surprins, ghiontul paznicului, respirația accelerată și emoția care puseseră stapânire pe mine atunci, m-au facut să mă grăbesc și după ce am tras acceleratorul am atins trăgaciul ca să-l simt și … dus a fost. Și glonțul din armă care a intrat în pământ cu o bubuitură asurzitoare în liniștea dimineții, dar și căpriorul alungat de nepriceperea vânătorului. Nu mi-am cunoscut îndeajuns de bine arma și implicit finețea trăgaciului în cele două poziții - fără, și cu acceleratorul tras....

[todohunter]

Din cand in cand mai completez cateva momente din jurnalul pe care il tin la vanatoare, ca sa impartasesc si altora din bucuriile si dezamagirile mele. Acum a venit timpul unui asemenea moment...

01. Februarie

„Este duminica, o zi putin innorata si cu sanse de ninsoare. Plecam, eu si cu profesorul, pe la pranz ca sa ajungem pe lumina la bordei. Odata ajunsi, ne gospodarim, taiem niste lemne, facem focul, mancam si urcam putin pe vale sa ne uitam dupa urme.
A inceput sa fulguie usor, natura oferindu-ne surprize la tot pasul. Vedem urme de vulpe, de capre, intr-un loc chiar si de ciuta si din loc in loc ramaturi de mistreti nu foarte vechi. Zapada asternuta intr-un strat gros ne inghite pasii si nu lasa sa scape nici o soapta a calcaturii noastre. La intoarcerea spre bordei speriem si ne speriem de doua capre si un tap, care scurmau zapada in cautarea hranei la nici 10-15 pasi de marginea drumului. Cufundati intr-o discutie, avand ca aliati zapada si vantul caprioarele nu ne-au simtit apropierea. Le petrecem cu privirea pana trec dincolo de paraul ferecat in gheata si se pierd in desis.
Ajungem la bordei, mai punem cateva lemne pe foc, ne imbracam de panda si urcam spre taietura dintre brazi. Afara ninge de acum cu fulgi marunti si desi, suntem inconjurati de natura inghetata si nourasi de abur se ridica cu fiecare pas facut in urcusul greu. Il las pe profesor in capul unor brazi langa o taietura si eu urc pe alta poteca spre sararie si ma asez la vreo 150 m de ea pe o muchie secundara.

(ora) 17.20 – sunt asezat pe o buturuga, inconjurat de tarsari ( puieti de fag) si niste braduti ghemuiti sub povara care trebuie sa o poarte intreaga iarna, cu vantul in fata si cu spatele la sararie. Nu se intampla nimic. Natura pare moarta, singurii care tradeaza nemiscarea fiind fulgii de zapada care se alerga intr-un joc periculos catre pamanat. Din cand in cand mai scot o chematoare ce imita tipatul iepurelui ranit, poate poate i s-o face vreunei vulpi foame.

17.45 - aud ca o parere un guitat si mi se pare ca se intamapla ceva in spatele meu, spre sararie. Imi intorc capul si vad un mistret la limita brazilor dincolo de ciotul cu sare. Ma rasucesc usor pe buturuga si-mi ridic binoclul la ochi sa-mi lamuresc animalul.
Unul cate unul, au iesit din brazi o turma de 12 mistreti si mai mici si mai mari, doi chiar colosali. Distanta mare dintre noi si cateva palcuri dese de tarsari m-au facut sa raman calm si sa-mi pregatesc aparatul de fotografiat.
Timp de 10 minute am facut fotografii tumei, pana cand vraja s-a risipit din cauza vantului care isi schimbase directia, si s-au imprastiat cu totii.

18.10 – il recuperez pe profesor, ajungem la bordei si incepem panda. Nu se mai intampla nimic pana dimineata.

[todohunter]

02 Februarie

„Suntem la bordei dupa o noapte de panda. Ne echipam pentru iesit in teren, mancam si iata-ne in urcus spre stana din plai. Drumul catre stana serpuieste cand prin padurea tanara si deasa cand prin padurea batrana, taind muchiile si urcand piepturile, oferindu-ne un peisaj hibernal splendid. Soarele imbratiseaza intreaga natura poleind cu stelute sclipitoare imprejurul, timp in care padurea se scutura de poleiala argintie.
Vedem multe urme de mistreti, vulpe si capre, ba din loc in loc si cate o ciuta trecuta drumul iar intr-o muchie deasupra unei rupturi chiar si o urma de lup in unduire sireata si lacoma pe urmele unei ciurde de porci.
Ne continuam urcusul, si dupa vreo 2 ore ajungem sub plai putin mai jos de stana. Aici zapada mare si viscolita a cladit un „zid” de netrecut pentru animale, singura urma gasita fiind a unei vulpi mai usurica pe care a tinut-o zapada. Nimic altceva si dupa o incercare nereusita de a ajunge la stana, ne-am intors.
In coborarea, la o cotitura ne indreptam pasii spre urmele turmei de porci urmarita de lup. Dupa un timp din loc in loc, gasim smocuri de par de mistret, zapada tavalita, urmele unei lupte si putin mai jos deslusim urmele a inca vreo 3-4 lupi, ca in final sa ajungem si in locul unde s-a consumat povestea, de aici ridicandu-se un corb croncanind, vadit deranjat de la ospat. Facem poze, studiem terenul, urmarim fiecare pata de sange, fiecare portiune de zapada tavalita si rezultatul este o scrofita de 60-80kg prinsa si mancata de 5 lupi.( pozele sunt atasate la sectiunea <lup> de pe forum)
Ne intoarcem la bordei, punem momeala, mai incingem putin focul si in 2 ore ne apucam de panda. Iese luna si totul in jur se acopera cu jocuri de lumini si umbre, cand de prea multa concentrare ni se pare ca fiecare buturuga incepe sa miste.

21.45 – primul animal, un jder care ne testa vigilenta. Venea tiptil, se ascundea in umbra unui brad si de aici dadea atacul asupra momelii, lua o bucatica si fugea inapoi in umbra sa o manance. Un foc, la cateva secunde un tipat de moarte, aproape 5 minute de umblat cu lanterna pe afara in cautarea animalului, respiratia inghetata de frigul patrunzator, si totul se termina in bordei unde ne intoarcem la caldura sobei de caramida cu sufletele amarate de esec.

23.15 – o vulpe vine si se opreste in fata gemuletului usor aburit ( de caldura sau de aburii licorii de pruna fiarta intr-un ibric - parca si acum simt izul fructelor culese la apogeul coacerii lor, pline de zeama si cu arome dintre cele mai dulci). Gemuletul se deschide usor, arma scoate capul pe fereastra si scuipa intr-un bubuit inghetat bobitele de plumb. Cade in foc. Ies afara , ridic vulpea, ii netezesc blana moale, si o asez la loc dinainte stabilit ca sa nu se strice pana ziua urmatoare. Nu se mai intampla nimic pana dimineata.”

[todohunter]

03 Februarie

„ 07.10 – iesim din bordei sa verificam prima impuscatura. Citim cu greu urmele jderului pe zapada inghetata, gasim si niste urme de urina, imprastiata intr-un mod destul de ciudat si neuniform, mai verificam odata pozitia profesorului cand a tras, locul animalului cand a declansat focul, zona cam de unde s-a auzit tipatul , locul unde alicele au atins zapada, saritura animalului si intr-un sfarsit gasim jderul mort si inghetat, bagat cu capul in niste craci din marginea apei.

08.30 - ma apuc de jupuit blanurile, reusesc sa rup coada la vulpe, nu pentru ca nu mai jupuisem ci pentru ca m-am grabit si uneori graba strica treaba. Bagam jderul putin la caldura sa se mai inmoaie blana si dupa vreo ora il dezbrac frumos si fara graba pe micutul sangeros. Facem cateva plimbari in jurul bordeiului sa mai deslusim cateva urme si ziua trece linistita.

17.30 – urc in padurea batrana de brazi din spatele bordeiului sa fac o panda. Se insereaza repede si la ...

18.12 - vad un jder cum coboara de pe trunchiul unui brad, nu pot sa trag in el din cauza terenului asa ca il urmaresc cu privirea cum se pierde in adancul padurii departandu-se de mine.

18.20 – nu mai vad nimic, nici cu ochiul liber si nici prin binoclu, noaptea inghitindu-ma odata cu trecerea timpului. Sunt nevoit sa-mi aprind frontala ca sa nu-mi scot ochii in crengile uscate ale barazilor. Ma retrag catre bordei, mai hranim focul de cateva ori cu uscaturi de fag, din cele care dau caldura, si ne punem la panda, dar nu vedem nimic pana dimineata. „

04 Februarie

„ Dimineata cand ne trezim iesim afara si vedem urmele unei vulpi care s-a apropiat sa miroasa niste picaturi de urina vulpeasca scurse de noi dintr-o sticluta speciala. Momeala nu a fost atinsa. Cum panda de noaptea trecuta a fost in rastimpuri, nu am vazut cand a venit si dusa a fost. Din cauza oboselii acumulate, am stabilit ca ne trezim pe rand si sa pandim cu schimbul dar am ramas numai cu vorbele, pentru ca vinul fiert, caldura placuta degajata de soba si „zana protectoare a padurii” ne-au inchis cu plumb pleoapele si am dormit dusi pana dimineata.
Strangem bagajele si plecam acasa dupa cateva zile de neuitat petrecute in salbaticia muntelui, intr-un tinut de basm cu animale de poveste. Cu fiecare iesire, natura ne alinta mai mult si ne arata mereu ceva nou din minunatiile ei, facandu-ne partasi din cand in cand la povestile ei – legea naturii tulburator de dura si de crunta cu vietatile.”

[Alin3006]

Offf....acum as lua-o razna pe coclauri. Cred ca tu ai ilustrat cel mai bine ideea asta de jurnal.

[adrian_ppp]

Felicitari ft frumos, felitari pentru rabdarea de a nota toate aceste detalii

[todohunter]

Todo baga mare ...spune o pe aia ...

- hai ma deschide geamul
- nu se deschide
-hai mai repede mah .....
--- bag... nu se deschide

Intre timp am reusit sa mai scriu cateceva si iata rezultatul care se leaga de ceea ce am spicuit mai sus din jurnal....

PANDA LA BORDEI

E iarna. Acum e vremea lungilor pande din adapostul primitiv, sapat in marginea apei sub malul de pamant. Un foc sau doua facute inainte, ca sa incalzeasca incaperea, asezarea momelii in locurile potrivite din fata bordeiului, incarcarea pustii si mai ramane doar asteptarea. In noaptea adanca, orizontul de peste zi se reduce la un ochi de geam care se mai abureste din cand in cand si prin care privirea urmareste lacoma orice miscare. O uitatura incordata in intunericul de dincolo de geam, da frau liber imaginatiei si parca orice umbra, orice pata mai intunecata prinde forme vii si incepe sa se miste...

Sunt cu profesorul in bordei, dupa ce am pus momeala pe afara. E devreme si totusi deja intuneric. Mai punem doua, trei lemne pe foc, ca doar nu e nici o graba. Mai e mult pana maine dimineata si are timp fumul sa se risipeasca.
Dupa o zi intreaga petrecuta in zapada ne atarnam hainele la uscat, agatate pe o sarma deasupra plitei, iar bocancii ii punem langa soba pe o gramajoara de lemne, ca sa nu ia foc. Mai avem si niste cizme cu noi, pentru orice eventualitate, dar iarna bocancii sunt de baza si trebuie avut grija de ei.
Ne gandim sa mancam ceva pana ard lemnele din soba asa ca incepem sa cotrobaim prin rucsaci si scoatem pe langa mancare si cateva cutii cu bere, sticle cu vin rosu si niste palinca. Dam cep la palinca, asa ca dupa o zi friguroasa si inainte de masa. Luam cate o gura si intre timp punem si niste vin rosu la foc ca sa-l bem mai tarziu fiert.
In incaperea micuta incep sa se imprastie arome si mirosuri din cele mai diverse. Vinul care incepe sa dea in clocot isi cere zaharul si scortisoara, sticla de palinca inca neacoperita imprastie aroma prunelor coapte culese la timp, slanina si ceapa incep sa faca recital de arome cu branza si cascavalul scoase din rucsaci si toate astea se impletesc intr-un iz dulce amarui cu fumul de lemn uscat de fag. Toate aceste lucruri marunte inseamna atat de mult pentru noi si ne provoaca placeri enorme, de care ne vom aduce aminte cu bucurie si cu nerabdare in zilele de vara.
Intre doua imbucaturi, pregatim arma si cartusele, verificam deschiderea gemuletelor si proiectorul adus de profesor. Incerc sa ma obisnuiesc cu butonul de pornire si oprire a razei de lumina, facem si o verificare; deschidem geamurile, aprind proiectorul, raza de lumina se arunca flamanda spre pamant, profesorul verifica daca poate ochii. Totul e in ordine. Le asezam apoi pe toate in asa fel incat sa le gasim usor pe intuneric, inchidem geamurile cu grija si ne intoarcem la ale noastre.
Mancam bine, ca doar organismul a consumat multe calorii de-a lungul zilei, bem cate o cana de vin fiert care ne moleseste pentru o secunda, strangem bagajele ca sa nu ne incurce la noapte si ne lasam cufundati in bezna noptii. Aici in bordei intunericul este din cand in cand luminat de licarirea timida a vreunei flacari care razbate prin deschizatura usitei de la soba. Ascultam pentru o clipa cum isi fac cariile de lemn treaba dupa care incepem sa depanam amintiri in surdina. Din cand in cand ne ridicam pe rand sa mai verificam nemiscarea din spatele geamurilor, poate, poate...
Focul s-a stins de mult, iar acum soba dogoare caldura de care avem atata nevoie in noaptea geroasa de iarna, molesindu-ne si aruncand cu praf de somn asupra genelor noastre. Poate ca oboseala de peste zi, caldura din incapere si lipsa noastra de antrenament au facut ca dupa ce am baut vinul fiert, sa ne simtim picioarele grele, genele sa nu le mai putem controla iar priciurile din incapare sa devina cei mai buni prieteni ai nostrii. Cert este ca ne cam lua somnul pe amandoi, si inca nici nu incepuse noapte de panda.
Am convenit ca sa ne ridicam pe rand si sa ne uitam pe geam, fiecare cate o ora, apoi schimbam. Raman eu prima tura, care trece destul de repede si vine vremea sa-l trezesc pe profesor. De acum ma bag in sacul de dormit si particip la spectacol cu ochii mintii.

...Lung e sirul noptilor de iarna cand viscolul croseteaza necontenit troiene, imbraca in poleiala argintie padurea si pune caciula alba muntelui; iar cand toate acestea au fost randuite, vine maestrul ger si sub greutatea inghetului, fereca tot ce ne inconjoara, punand stapanire pe toata suflarea.
Se ridica usor luna cu reflexii inghetate, aruncand de jur imprejur umbre infricosatoare, acoperind pamantul cu ochiul ei de sticla lucitoare si urmarind orice miscare de la picioarele ei.
Un pas timid. Inca unul. Zapada tine. A facut crusta, de atat frig. Bine ca tine, ca dupa zile intregi de ninsoare continua e atat de mare ca s-ar fi afundat pana in gat. O vulpe isi incepe cautarea hranei, franta de viscolul pornit acum trei zile. O arde stomacul si foamea e cumplita. Incepe sa dea marunt din labute si se avanta spre locul unde a mancat ultima oara. Atunci nu a mai lasat nimic in urma, dar mai are o speranta, care-i poarta pasii spre marginea padurii seculare de brad. Atunci prinsese doi soareci sub buturuga cea mare ramasa de la exploatare. Acolo le place sa stea, in adancitura lemnului unde au frunze si muschi uscat departe de frigul si zapada de afara...

-Scoala ca e ceva!
-Hmm!
-Hai ca e ceva la momeala.
-Ce-ai vazut profesore? mormai din sacul de dormit, ma dau jos si incerc sa-mi gasesc cizmele. Ca un facut nu le gasesc pe amandoua si asa intr-un picior si numai cu o cizma ma apropiu de geam.
-E ceva mic si negru care fuge din marginea brazilor la busteanul cazut, ia o bucatica de mancare si se intoarce in desis.
Imi lipesc ochii de gemuletul aburit si scrutez decorul hibernal cufundat in liniste si-n intuneric. E si luna pe undeva pe sus dar in spatele nostru dincolo de culme si nu ma ajuta prea mult. Nu vad nimic.
-Profesore nu vad nimic.
-Asteapta inca un pic, jur ca am vazut ceva.
„Da, da...”- zic in gandul meu...”s-o fi uitat prea infocat la cioata si are vedenii. Lasa ca ii trece” Si dau sa ma departez de gemulet. In acea clipa vad si eu o naluca neagra care sterge putin cenusiul zapezii ca sa se intoarca foarte repede in intunecime. Chiar e ceva afara. Profesorul avea deja arma in mana si-si deschise-se gemuletul. Pipai in bezna, dau de proiector, si incerc sa deschid geamul.
-Cand esti gata sa ma anunti, sopteste profesorul.
-Bine! zic eu si trag mai departe de incuietoarea gemuletului care se incapatana sa se deschida. Cu un ochi la incuietoare si cu unu pe geam la jderul care isi vedea mai departe de mancarea lui, simteam cum mi se ridica parul in cap de necaz ca nu pot deschide geamul.
-Hai ma deschide geamu!
-Nu se dechide!
-Hai mai repede...
-Bag... nu se deschide. Urmeaza o intreaga cascada de intrari si iesiri, completate cu metafore, epitete si comparatii, adresate printre dinti geamului care nu se deschidea si celui care l-a montat ( adica tot eu), ca sa-i spun intr-un final profesorului ca-i luminez prin geam.
Primesc acordul si....
-Gata!
Odata cu acel gata, impingeam si strangeam de sa-mi pocneasca degetele de... ceva de la proiector. O chestie rotunda ca si butonul de pornire, dar evident cu totul altceva.
-Nu se aprinde!
-Hai ma odata, cum nu se aprinde?!
Innebunit de situatia cu geamul, acum trageam si impingeam de orice proeminenta a proiectorului, doar doar se va aprinde odata.
Profesorul enervat de situatie statea cu pusca pregatita si astepta doar lumina de la mine care nu mai venea odata. Animalutul isi facea jocul si continua sa fure momeala si sa o manance la adapostul copacilor. Slava Domnului ca am pus destula momeala si jderul nu avea dimensiuni mai mari sa manance mai mult odata ca eram lasati cu buza umflata.
Intr-un final am nimerit si comutatorul si dintr-o data lumina orbitoare a inundat gemuletul orbindu-ma pentru moment, dar a ajuns si pe zona cu momeala, timp in care profesorul a apucat sa traga.
Mi-a revenit vederea si priveam afara in fascicolul de lumina, poate voi vedea si eu rezultatul. Nu vedeam nimic, dar in schimb urechile ne-au prins un tipat de moarte la cateva secunde dupa impuscatura, dupa care... linistea muntelui.
Cateva momente de deruta din partea noastra, dupa care ne hotaram sa iesim pana in fata bordeiului sa aruncam o privire si sa completam momeala mancata. Imi gasesc si cea de-a doua cizma, luama arma, proiectorul, vreo doua frontale si iesim. Arpindem toate instalatiile si incepem sa studiem. Nu gasim picatura de sange, nici jder impuscat si nici macar urma animalului nu o vedem prea bine ( asa inghetase de tare zapada).
Nu cred ca ne-am invartit mai mult de 3-4 minute pe afara, dar cum inconstientul de mine cand am iesit nu mi-am luat nici caciula si nici o haina sa pun pe mine, la cele multe grade cu minus de afara, incepuse sa-mi inghete rasuflarea si sa nu mai am aer, sa simt ca ma sufoc. Am intrerupt cercetarile si ne-am intors urgent in bordeiul calduros. Dupa ce mi-am mai revenit am mai imprastiat niste momeala si ne-am inchis in bordei reflectand la cele intamplate.
Stam amandoi pe spate, si nu indraznim sa zicem nici un cuvant. Fiecare se gandeste la episodul cu jderul care tocmai s-a consumat. Imi fuge gandul la geamul buclucas ( pe care l-am verificat si rasverificat dupa aceea, acesta deschizandu-se foarte usor de la prima atingere) si la proiectorul cu pricina. Poate daca as fi deschis geamul, poate daca s-ar fi aprins la timp proiectorul, poate ca daca aveam amandoua cizmele, eram mai norocosi. Poate, poate, poate.
Acum e din nou randul meu la „planton” asa ca imi incep rondul, uitandu-ma pe geam, memorand fiecare negreala, vizualizand fiecare reper luat pe timp de zi ( cand am calculat si distantele), si facandu-mi filme cu vulpi, jderi sau pisici salbatice care ar lua cu asalt momeala „de pe campul de lupta”.
De la un timp cu privirea obosita de atata negreata observata prin gemulet, ma hotarasc sa ma intind putin. Cum aveam culcusul pe priciul de sus, ridic piciorul drept pe marginea patului de jos, pun o mana de sprijin pe stalp si vreau sa ma inalt pe varfuri. Simt cum imi aluneca usor piciorul si vreau sa ma ridic intr-o mana.
Evident ca nu reusesc, piciorul imi scapa de tot, cealalata mana incearca zadarnic sa apuce ceva dar nu prinde decat aerul, ajung cu capul pe spate si inainte sa cad cu totul, piciorul stang prinde un colt de la patul de jos suficient cat sa ma imping in el si sa lovesc cu puterea unui „berbec” stalpul central de sustinere al bordeiului, lucru care face sa sa cutremure din temelii micuta cazemata.
Bufnitura infundata il trezeste pe profesor care putin derutat incearca sa se ridice si urmeaza o a doua bufnitura la fel de violenta ca prima. Profesorul se infige cu capul in grinda de deasupra patului- neobisnuit cu incaperea si cu priciul nu a calculat bine inaltimea si i-a dat cu virgula.
-Ce e, ce s-a intamplat?! mormaie somnoros profesoru.
-Nimic, era sa cad si....
-Ce capatana am dat de grinda asta.
-Da-i cu o cana de vin fiert ca iti trece; ii spun abia stapanaindu-ma sa nu pufnesc in ras.
Incercam sa mai pacalim somul, dar incet incet ne razbeste. Profesorul adoarme la loc – saracul ce s-a lovit la cap, pe mine parca ma doare genunchiul pe care l-am lovit mai devreme, dar continui sa supraveghez mai departe.
Apare o vulpe care se pune pe mancat la nici 20 m de bordei, cu spatele la noi.

va urma

[todohunter]

Continuarea la ce am scris mai sus.

Il trezesc pe profesor iau pusca, deschid gemuletul pentru tras, ochesc vulpea si fara sa mai cer ajutor colegului, care mult mai indemanatic decat mine, deschise-se si el geamul lui si avea proiectorul pregatit, trag. Vulpea ramane in foc.
Oarecum bucurosi de reusita, iesim afara, completez momeala, recuperez roscata si revenim in bordei. Dormim dusi pana dimineata urmatoare cand, dupa ce studiem putin imprejurimile, gasim si jderul mort impuscat de profesor. Apucase sa se bage in niste radacini de brad din marginea paraului. Pe lumina i-am vazut urmele labutelor cum au atins zapada cand se deplasa, dar nici o urma de sange in locul unde alicele au atins zapada. O lovitura de profesor.
Jderul a avut doar doua alice care l-au atins; una in cavitatea toracica ( parca ar fi tras cu luneta) si una in labuta stanga din spate care i-a si sfaramat femurul. Asa se poate explica si tipatul acela ascutit de durere care l-am auzit in noapte. Avand femurul rupt, cand a incercat sa faca saltul, acesta a reactionat cu o durere cumplita facandu-l sa tipe. A murit imbratisand radacina unui brad, ca intr-un ultim efort de a se salva. Bradul care de atatea ori i-a fost prieten apropiat, atunci cand il ascundea de ochii dusmanilor, cand ii oferea adapost in vreo scorbura sau cand ii era sprijin de nadejde in vanatorile nocturne, acum nu l-a mai putut ajuta. O forta mai mare si mai puternica decat el insusi luase viata micului jder.
Am revenit in bordei cu sufletele impacate ca l-am recuperat si pe micutul sangeros si ne pregatim pentru o noua zi in imensitatea muntelui incaruntit.
Ma echipez si-l astept si pe profesor sa se incalte. Nu stiu ce tot mosmondeste acolo cu bocancii, dar il zoresc in gluma:
-Hai profesore odata!
-Nu intra!
-Hai odata, ce nu intra?!
-Piciorul in bocanc; raspunde suparat si-l vad ca intoarce bocancul pe toate partile, trage de el, desface siretul, scoate brantul, il baga la loc, incearca din nou – in zadar.
Ce se intamplase de fapt. Cu o seara inainte cand pusesem bocancii la uscat, i-am asezat pe o gramajoara de lemne langa soba sa nu se arda. Dupa un vin fiert, o gura de palinca si parca si niste tuica fiarta, ni s-au partut ca sunt prea departe de sobita si ca nu o sa se usuce pana dimineata. Asa ca am mutat gramajoara de lemne si odata cu aceasta si bocancii.
In timpul noptii ( poate dupa cele doua bufnituri) unul dintre bocancii profesorului a alunecat si s-a sprijinit cu varful de un perete lateral al sobei. Suficient ca sa se topeasca o parte dintr-un plastic dur aflat in bombeul bocancului si in urma racirii sa capete alta forma. Piciorul nu mai intra lejer si era jenat de acel plastic topit.
Cu zambetul pe buze, dar si cu un gust amar in gura profesorul decreta:
-Trebuie sa-mi iau altii!
Radem, facem haz de necaz, isi ia cizmele si plecam la o noua aventura. Mai avem o zi intreaga inaintea noastra si apoi inca o noapte de panda. Ce vremuri. Abia asteptam sa le reeditam anul acesta. Sa vina numai iarna...

[Orhantes]

Superb scris. Felicitari.
Sa nu cumva sa te puna pacatul sa te opresti. Alturi de tine cred ca multi forumisti traiesc cu ochii mintii in acel bordei de vanatoare. Unii poate retraiesc clipe asemanatoare iar altii doar viseaza sa ajunga la asa ceva - eu de exemplu.
Cred ca toti avem povesti vanatoresti frumoase dar tu ai ceva in plus .....ai harul povestirii .
Exploateaza-l la maxim pentru ...........placerea noastra a colegilor forumisti.

[adrian_ppp]

mai vrem povestiri cu Profesoru '!
Foarte frumos, felul in care scrii teleporteaza efectiv cititorul in acel cadru mirific.- miros de slana de mistert aprig de Brazisori, cu o ceapa indesata din fundul pamantului, un deget de palinca de prune bine parguite ...... si mirosul fumului de lemn de fag .. iarna unde esti ?