Jurnal de vânătoare
|
|
Acum este 25 Dec 2024, 06:02
|
|
|
Forum dedicat actiunilor intreprinse de organizatiile vanatoresti de interes general
Moderatori: adrian_ppp, biriuck, Sly_Fox, CCM, Mircea-B
de Marius pe 30 Mar 2022, 14:46
Vanatoarea in Romania este supusa zilnic unui asalt al verzilor. De cand am devenit membru ABVAV si m-am implicat in cateva proiecte (luari de pozitie, scrisori publice, procesul cu interzicerea vanatorii la pasari, etc) am constatat ca daca nu zilnic, atunci saptamanal suntem asediati de tot felul de acte administrative (Ordine de Ministru) impotriva noastra, sau actiuni ale verzilor impotriva noastra, a vanatorilor. Numai in ultimele 3 saptamani au avut loc trei dezbateri publice la Ministerul Mediului, care privesc vanatoarea. Credeti ca era vorba de ceva inlensiri pentru noi? Deloc! Dimpotriva! Prima din cele trei a fost cu privire la adoptarea "Planului national pentru conservarea si managementul gastei cu gat rosu". Studiul e o hotie, iar masurile prevazute in asa zisul plan, aberante. Pentru noi se prevedea interzicerea vanatorii la gaste si rate, o ora inainte de rasarit si o ora dupa apus. A doua a fost adoptarea prin Ordin de Ministru al "Listei rosii nationale a pasarilor" care bineinteles ca ar servi in viitor verzilor sa ne futa vanatoarea. A treia dezabtere publica, azi, a fost referitoare la Ordinul Ministrului ce cuprinde cotele de interventie si de preventie pentru ursi. E o mizerie care daca se publica asa, va adanci problemele existente in Romania referitor la ursi. V-am povestit despre astea, ca sa vedeti ca verzii, prin influenta lor asupra decidentilor din minister si prin activitatea zilnica, ne termina. Citesc pe acest forum de la infiintarea lui, despre arme, munitii, optice, aspecte tehnice legate de calibre sau proiectile, despre metode de vanatoare, despre caini, echipament, cutite, imbracaminte, masini 4x4, anvelope, specii de animale pe care le vanam, examene si multe, multe altele. Toate acestea nu vor mai avea nici o insemnatate, pentru ca ne vor desfiinta, ne vor termina treptat, iar procesul a inceput demult. S-au scurtat sezoanele la pasari de balta si la sitar, nu se mai vaneaza cocos de munte, urs, lup, ras, pisica salbatica, urmeaza capra neagra, am avut doua sezoane fara pasari si posibil sa se repete, suntem tara europeana cu cele mai restrictive legi in privinta armelor si a vanatorii, ne-au scos din fondul cinegetic national o gramada de suprafete. Intre noi, aici pe forum, sunt multi oameni inteligenti, care dispun de cunostinte si timp sa faca mai mult pentru vanatori si vanatoare. Nu va place Lica si ABVAV, nu-i problema, implicati-va in alte proiecte, dar sa va fie clar, statul spectator in tribune, ne face sa pierdem meciul, pentru ca in teren sunt multi cei impotriva noastra, care nu stau.
-
Marius
- Veteran
-
- Mesaje: 3243
- Membru din: 03 Aug 2004, 21:09
- Locaţie: Bucuresti
de tehărău pe 30 Mar 2022, 15:05
@Marius, nu pot să nu mă abțin să-ți urez succes! Cum s-ar zice, Welcome to the club! Prietenii știu de ce...
-
tehărău
- Veteran
-
- Mesaje: 3506
- Membru din: 16 Mai 2009, 19:24
de Alex83 pe 30 Mar 2022, 15:21
In primul rand iti urez succes in demersurile intreprinse. In al doilea rand: traim intr-o tara in care cetateanul cinstit (notiune care include si vanatorul si pescarul si contribuabilul si etc...) e privit ca un inamic si nu subiectul in jurul caruia toate institutiile ar trebui sa graviteze. Intr-o tara civilizata si in general intr-o democratie, statul lucreaza pentru si in folosul cetateanului. La noi e invers. Cetateanul cinstit trebuie f,,,,t. Din toate pozitiile. Partea trista e ca in loc sa fim uniti si la nevoie sa punem mana pe par si sa-i luam la intrebari pe cei care ar trebui sa lucreze pentru noi, preferam sa ne vedem de patratica noastra si sa nu ne intereseze. Cand e vorba de o actiune comuna intr-un domeniu de interes, pe facebook, pe forumuri, sunt 1000(cifra aleatorie) de sustinatori care tipa ca "trebuie sa facem ceva". Daca e vorba de semnat o actiune in acel demers, o vor semna maxim 10. Cunosc cel putin doua astfel de "initiative".Cand le-am zis initiatorilor ca nu-si va asuma multa lume au zis ca prin eu avioane. Din punctul meu de vedere, daca o "problema" ma afecteaza, incerc sa o rezolv singur daca pot. Daca demersul reuseste si profita si altora, am facut o fapta buna. Daca nu reuseste inseamna ca ori nu mi-am dat toata silința, ori pur si simplu nu am avut dreptate. Cate legi in tara asta s-au schimbat printr-o initiativa cetateneasca? Prea putine incat sa faca din asta o modalitate de schimbare a legii.
4.5mm 9mm 16 12 .270win ex. kama3
-
Alex83
- Nou membru
-
- Mesaje: 26
- Membru din: 06 Mar 2022, 15:18
de ventura pe 31 Mar 2022, 07:53
@Alex83, Putin gresit... Sunt 1000 care striga : Trebuie sa FACETI ceva! Nu sunt dispusi sa puna umarul....
Nu fi victimă. Nu fi nici criminal. Dar mai cu seamă nu fi spectator.
-
ventura
- Veteran
-
- Mesaje: 1272
- Membru din: 01 Mai 2008, 20:12
- Locaţie: Focsani
de CCM pe 01 Apr 2022, 21:08
ventura scrie:@Alex83, Putin gresit... Sunt 1000 care striga : Trebuie sa FACETI ceva! Nu sunt dispusi sa puna umarul....
Bineinteles ca nu sint; dar nici nu sint membrii in structuri care reprezinta vanatorii din Ro - cei care ar trebui sa faca asta; Sigur ca ar trebui pus umarul - dar nu de catre altii, ci in primul rand de catre cei care sint alesi in organizatia respectiva. Chestia aia cu "prietenii stiu de ce"... e de-a dreptul formidabila. Minunat. Salutare, salutare, stimabile...
Beretta, Chapuis, Rizzini, Manurhin, Pardini, SIG
-
CCM
- Veteran
-
- Mesaje: 876
- Membru din: 10 Mar 2015, 21:13
Înapoi la Actiuni ale Organizatiilor Vanatoresti
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 8 vizitatori
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România
|
|